PSD și PNL aproape de liste comune la europarlamentare. Ce scenarii se vehiculează

19 februarie 2024 14:53   Național
Ultima actualizare:

Liderii PSD și PNL au amânat ședința care ar fi trebuit să aibă loc, duminică 18 februarie și conducerile celor două partide s-au întâlnit separat. După 7 ore însă, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu au vorbit la telefon și s-ar fi ajuns la o înțelegere pe comasarea alegerilor europarlamentare și locale, mai mult s-a propus o listă comună. Decizia finală va fi luată miercuri, 21 februarie.

UPDATE Cum vrea PSD să arate lista comună la europarlamentare cu PNL

Nicolae Ciucă, președintele PNL și conducerea partidului au fost informați duminică cum vrea PSD să arate lista comună la europarlamentare. Ei bine, vor fi 11 membri PSD și 9 de la PNL. De la PSD nu se știe cine va rămâne dintre actualii europarlamentari dar există o certitudine: vor fi două nume noi, Elisabeta Lipă, actuala șefă a Sportului Românesc și Alexandru Rafila, actualul ministru al Sănătății

5 întâlniri, zeci de discuții informale. PNL și PSD sunt acum aproape de un acord pentru calendarul alegerilor din 2024. Primul pas, comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare, lucru cerut cu osârdie de reprezentanții PNL pentru a crea un front comun anti AUR. PSD ar fi de acord dar problema este ce primește în schimb... 

Scenariile luate în discuție de cele două partide  

Conform surselor din PNL la care a avut acces click.ro, liderii importanți din teritoriu au primit luni informații că în sfârșit, PSD este de acord să comaseze alegerile locale cu alegerile europarlamentare și a anunțat și ce vrea în schimb.  

PSD vrea înțelegeri cu PNL pentru. toate alegerile din 2024. Astfel, partidul lui Marcel Ciolacu a propus pentru a accepta comasarea europarlamentarelor cu localele, listă comună a celor două partide la alegerile pentru Parlamentul European. 

Mai mult, PSD a propus să existe candidați comuni în primăriile mari, iar unde există alt edil decât cel al coaliției să se facă sondaje și să fie susținut politicianul cel mai bine plasat. Partidul lui Marcel Ciolacu a cerut PNL ca în funcție de succesul listei comune de la europarlamentare și a scorului la locale, să se analizeze alcătuirea unor liste comune la alegerile parlamentare 

În sfârșit, PNL trebuie să fie de acord cu ideea unei candidaturi comune la funcția de președinte al României, numele urmând să fie stabilit mai târziu, pe baza unor sondaje agreate de ambele părți.  Așadar miercuri este de așteptat să avem un anunț al înțelegerii PNL-PSD despre comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare iar PNL va da răspunsul la cererea PSD de liste comune

Mai multe