PSD și PNL discută majorarea valorii tichetelor de masă la 30 de lei

11 aprilie 2022 14:18   Național
Ultima actualizare:

Mai sunt doar 60 de minute până când liderii partidelor care formează coaliția de guvernare, PSD, PNL și UDMR vor anunța pachetul de măsuri sociale. Printre măsurile analizate se află și creșterea valorii tichetelor de masă de la 20 de lei la 30 de lei 

Liderii coaliției de guvernare s-au întâlnit de la 16:00 pentru o ultimă discuție pe pachetul de măsuri sociale, după care, la ora 18:00 urmează să fie prezentată forma finală. Potrivit unor surse din cadrul PSD, este vorba în total de 17 măsuri care sunt discutate. Nu se știe încă dacă vor fi aprobate toate sau doar o parte. 

Măsuri economice analizate de coaliția PSD-PNL-UDMR 

Care sunt cele mai importante măsuri avute în vedere de liderii coaliției? Potrivit antena3.ro, acestea sunt:  

  • vouchere în valoare de 50 de euro pentru persoanele vulnerabile şi care vor fi alocate până la sfârşitul anului 
  • majorarea salariului minim cu 200 de lei fără să fie impozitaţi cu CAS. Măsura va fi aplicată doar în mediul privat, şi nu va fi obligatorie pentru operatorii economici 
  • majorarea valorii tichetelor de masă de la 20 la 30 de lei, cu aplicare de la 1 iunie 
  • vouchere în valoare de 30 de euro pentru elevii care provin din familii cu venituri reduse 
  • o reducere de 50 de bani din preţul la benzină şi motorină pentru marii transportatori 
  • dublarea valorii cotei de hrană pentru bolnavii internați în spitale, de la 11 la 22 de lei 
  • actualizarea preţurilor la materiale de construcţii pentru finalizarea proiectelor pe PNDL şi pe fonduri europene.  

Ce trebuie să știți despre tichetele de masă 

Conform sursei citate, de la 1 februarie 2022, tichetele de masă, voucherele de vacanţă, tichetele cadou, culturale şi cele de creşă, care sunt acordate salariaţilor de către angajatori sunt emise doar în format electronic.Tichetele nu mai pot fi emise în forma tipărit, cu excepţia celor emise până la data de 31 ianuarie 2022, care rămân valabile până la expirare.  

Potrivit Ordonanței de Urgență 130/2021, publicată în Monitorul Oficial pe 18 decembrie 2021, tichetele de masă emise în format tipărit vor fi eliminate, acestea urmând a fi eliberate doar pe suport electronice, respectiv pe card.  

O altă schimbare de care românii trebuie să afle se referă la celebrele tichete cadou. Astfel de tichete pot fi oferite de angajatori doar proprilor salariaţi şi nu altor persoane, aşa cum era posibil înainte de intrarea în vigoare a OUG 130/2021. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe