Răducu Mazăre, alături de tatăl lui în avionul care l-a adus în România: „Fii tare!”
Răducu, fiul lui Radu Mazăre, s-a aflat în avionul care l-a adus de la Paris pe fostul primar al Constanței. Cu lacrimi în ochi, acesta i-a făcut semn fostului primar al Constanței și i-a transmis: „Fii tare!”.
Radu Mazăre a ajuns luni seară (20 mai) la București, sub escortă, după ce a fost extrădat din Madagascar. Fostul primar al Constanței are de ispășit o pedeapsă de peste 9 ani de închisoare. Acesta a fost adus de la Antanarivo la Paris, apoi îmbarcat într-o cursă de linie Tarom și adus la Otopeni, în jurul orei 20:30, potrivit observator.tv. Răducu a fost agitat în avion. Potrivit martorilor, acesta avea lacrimi în ochi și încerca să-i transmită semne de încurajare tatălui său.
„În avion am văzut lacrimi în ochii unui copil. Îşi făceau semne de încurajare. Radu Mazăre nu putea să răspundă, nu are voie să interacţioneze. A încercat să îşi schimbe locul, să vină mai în spate, spre tatăl lui, dar nu a primit acceptul. A stat pe rândul 11, Radu Mazăre a fost pe ultimul rând, 23.", a povestit Sonia Simionov, reporter Observator.
Radu Mazăre a stat în avion mai mult cu capul plecat. Fostul primar al Constanșei a fost încătușat în permanență.
Fratele lui Radu Mazăre: „Am o singură mare rugăminte la Dumnezeu”
Chiar în ziua în care a fost programată aducerea în țară a fostului primar din Constanța, Radu Mazăre, la Curtea Supremă a fost un nou termen în dosarul de corupție în care este implicat și fratele lui, fostul senator Alexandru Mazăre.
„Atitudinea asta a lor, lipsa oricărei culturi politice, a oricărei analize critice a situației de față din România, niciun fel de aplecare spre drepturile și libertățile omului, îmi aduce aminte de comportamentul Gărzilor Roșii ale lui Mao din perioada Marii Revoluții Culturale. Eu am o singură mare rugăminte la Dumnezeu: ca toți acești oameni să aibă parte în viața lor de dreptatea pe care Radu Mazăre a avut-o în acest proces în urma căruia a primit condamnarea. Câtă dreptate a avut el aici, când a fost judecat, atâta dreptate, în momentele în care o să aibă nevoie, să aibă și acești oameni din partea lui Dumnezeu”, a declarat Alexandru Mazăre, citat de Digi24.
Citește și
Cum arăta casa din Siutghiol a lui Radu Mazăre. Fostul primar ajungea cu şalupa în sufragerie!
Cine e și cum arată iubita lui Radu Mazăre. «Fiecare zi e tristă fără el»