S-a dat jos din ambulanță și a cerut-o în căsătorie! Momentul inedit a fost filmat
Cerere de căsătorie inedită în Deva! O tânără a avut parte de un moment ca în filme, datorită iubitului ei, care i-a făcut o surpriză de zile mari. Acesta s-a dat jos dintr-o salvare cu sirenele încă pornite, s-a așezat în genunchi și a cerut-o de nevastă. Tânăra nu a stat deloc pe gânduri când a spus marele DA!
Mai rar un astfel de gest! Alexandru Savu a vrut să îi ofere alesei inimii lui un moment pe care nu îl va uita toată viața. Tânărul le-a cerut ajutorul paramedicilor pentru a îi face această surpriză Mădălinei Dulgheru, femeia alături de care vrea să își petreacă tot restul vieții.
"Sunt foarte mândru că am reuşit să-i duc visul la bun sfârşit. Ştiam că îşi doreşte foarte mult. Tot timpul şi-a dorit. Îmi spunea, uite, ce frumos"., a declarat Alexandru Savu pentru Observator.
Tânăra a declarat că nu s-a așteptat nicio clipă la un asemenea gest: "Dar nu mă aşteptam nici măcar o secundă. Nu-mi vine să cred. Mai ales că avem şi o fetiţă, care urmează să vină pe lume. E tot ce mi-am dorit. Nu-i mai pot cere nimic lui Dumnezeu".
Complici i-au fost paramedicii, dar și prietenele viitoarei mirese.
"Viitorul mire ne-a solicitat să-l ajutăm, ca să-i împlinească un vis viitoarei soţii. Este frumos să fii cerută în căsătorie sub asemenea formă.", a spus un paramedic implicat surpriza tânărului.
"M-am bucurat foarte mult. Am avut emoţii mai mari decât ea. M-am bucurat tare mult şi mă bucur tare mult să văd astfel de surprize. Mi se par geniale. Chiar că bărbaţii din ziua de azi încă mai au iniţiativa să facă astfel de surprize. E foarte frumos.", a declarat una dintre prietenele Mădălinei.