Sărbătoare pe 15 februarie. Ce nu trebuie să faci în această zi pentru a nu avea parte de ghinion
Joi, 15 februarie 2024, românii îl prăznuiesc pe Sfântul Apostol Onisim, unul dintre cei 70 de Apostoli ai Mântuitorului şi fost rob al lui Filimon. Iată ce nu ai voie să faci în această zi, pentru a nu avea parte de ghinion.
Ce se cunoaște despre Sfântul Onisim
Sfântul Onisim i-a greşit lui Filimon şi a fugit din Colose la Roma, unde a fost întemniţat alături de Sfântul Apostol Pavel. De altfel, Sfântul Apostol Pavel avea să joace un rol extrem de important în viaţa lui Onisim. Onisim a auzit de la Sfântul Apostol Pavel Evanghelia mântuirii şi de la Sfântul Apostol Pavel a primit şi Sfântul Botez. Mai mult, Sfântul Apostol Pavel a mijlocit împăcarea dintre Sfântul Apostol Onisim şi Filimon, scrie crestinortodox.ro.
Onisim a fost numit episcop al Efesului, a fost persecutat de trimişii împăratului Traian, a fost întemniţat, dus la Roma şi ucis prin decapitare. Sfântul Onisim a fost ucis în timpul împăratului roman Traian (98-117) pentru propovăduirea credinţei în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Trupul său a fost preluat de o femeie bogată şi aşezat într-o raclă de argint.
Ce să nu este bine să faci de sfântul Onisim
Pentru că această sărbătoare este într-o zi de joi, românii respectă tradiția acestei zile. Astfel aceasta ar fi fost una dintre zile în care nu e bine să muncești la câmp. În schimb, Joia e bine să te tunzi, la fel şi să-ţi speli părul.
Se spune că femeile care țin cont de acest obicei vor avea un păr sănătos și bogat, iar cele care nu se îngrijesc de el în această zi, vor avea parte de probleme mari cu podoaba capilară. Se spune că ziua de joi este destinată planurilor importante și schimbărilor. Oricine are de gând să facă schimbări majore, trebuie să stabilească totul în ziua de joi.
Rugăciunea către Sfântul Apostol Onisim te ajută să găseşti soluţia oricărei probleme
„Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpîn, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi! Doamne, miluieşte-ne pe noi că întru Tine am nădăjduit, nu Te mânia pe noi, ci ne izbăveşte de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte, că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, ca să Te îndreptezi întru cuvintele Tale şi să biruieşti când vei judeca Tu.
Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea, că iată adevărul ai iubit: cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie, bucura-se-vor oasele cele smerite. Întoarce faţa Ta de către păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.
Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pre cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de-ai fi voit jertfă, ţi-aş fi dat, arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit, inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin."