Șase copii au murit în secția ATI a unui spital din Iași. Noi detalii despre cazul bebelușului din iunie
Șase copii au murit recent în secția de Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului „Sf. Maria” din Iași, după ce au fost infectați cu o bacterie periculoasă. Noile informații relevă că tragedia se întinde și în luna iunie, când un nou-născut a decedat în urma unei infecții dobândite în spital.
Cazul bebelușului din iunie
Bebeluşul de doar o lună fusese adus la spital pentru tratarea icterului, după ce se născuse prematur. Potrivit certificatul medico-legal, cauza decesului a fost o infecție generalizată provocată de bacteria Klebsiella.
Maria Voica Pleșca, mătușa copilului, a povestit, la Digi24. „După două zile, s-a mutat în terapie intensivă pentru a face fototerapie. A fost mutată din nou pe salon, starea era bună. A doua zi a urmat din nou fototerapie, iar mutată pe ATI. A început să se simtă rău bebelușul, după ce scrie în raportul medical: somnolență, inapetit”.
Analizele confirmaseră prezența bacteriei Klebsiella, iar starea copilului s-a deteriorat rapid. „Nu a avut șanse pentru că era prea puternică bacteria pentru un nou-născut. De la maternitate copilul nu avut niciun fel de tratament pe scrisoare medicală, ca și cum ar avea vreo afecțiune
Dacă la internare nu era și la trei zile era, cu siguranță e din spital. Luată de la ATI, credem noi, pentru că a avut montat un cateter, a fost pusă la incubator, incubatorul din raportul DSP se dezinfectează cum se dezinfectează”, a mai spus mătușa.
Anchete și controale în desfășurare
Conducerea spitalului susține că a raportat situația DSP pe 15 septembrie, însă ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, afirmă că raportarea oficială a avut loc pe 19 septembrie.
Rogobete va ajunge sâmbătă la Iași, pentru a coordona ancheta împreună cu șeful Corpului de Control și șeful Inspecției Sanitare de Stat. Ministrul a subliniat că vizita are scopul de a asigura transparență și claritate în anchetă.
Situația rămâne monitorizată
Autoritățile continuă verificările pentru a preveni noi tragedii și monitorizează îndeaproape situația în spital. Rudele bebelușului din iunie acuză neglijență și cer clarificări, în timp ce comunitatea medicală și oficialii sanitari încearcă să gestioneze criza și să asigure siguranța pacienților.