Schimbarea importantă pe care trebuie să o știe toți românii! Ce se întâmplă cu vârsta de pensionare de la 1 septembrie
După cum putem vedea, deja începem să ne îndrepătm cu pași repezi de data de 1 septembrie, iar odată cu începutul de toamnă, o nouă lege ce va schimba vârsta de pensionare a femeilor urmează să intre în vigoare.
În acest moment, vârsta de pensionare a femeilor din țara noastră este de 62 de ani și 3 luni, iar până în anul 2030, aceasta urmează să ajungă la 63 de ani. Aceasta urmează să crească gradual până în anul 2035, atunci când vârsta de pensionare a femeilor va urma să ajungă la 65 de ani.
Această nouă lege urmează să intre în vigoare odată cu data de 1 septembrie, iar prin această măsură se dorește atingerea unei egalități de gen la nivelul întregii Uniuni Europene.
Schimbarea care va intra în vigoare de la 1 septembrie
Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a vorbit despre această schimbare importantă.
„Vârsta de pensionare pentru doamne va crește la 65 de ani până în 2035. Astăzi în sistemul public de pensii vârsta de pensionare este la 62 de ani și trei luni. Până în 2030 trebuie să ne ducem la 63 de ani. Până în 2035 vârsta va crește eșalonat și nu va putea să depășească 65 de ani”, a explicat ministrul Muncii.
De asemenea, femeile care au copii vor avea oportunitatea de a ieși la pensie mai devreme, potrivit ministrului Muncii.
„Legea vine cu două elemente importante Unul – pentru fiecare copil născut avem o reducere a vârstei de pensionare cu șase luni și concediu de creștere copilului este considerat perioadă contributivă. Cu alte cuvinte, dacă ești femeie și ai 40 de ani, și trei copii te poți pensiona la 60 de ani, având o reducere de până la 5 ani”, a mai spus Simona Bucura Oprescu.
Femeile care vor putea ieși la pensie mai devreme
În același timp, femeile care nu sunt mame, dar care au deja stagiul minim de cotizare și au crescut minori până la 16 ani, vor putea ieși la pensie mai devreme.
Pentru un copil, acestea vor putea ieși la pensie cu un an mai devreme, pentru 2 copii se oferă 1 an și 6 luni, pentru 3 copii se poate ieși la pensie cu 2 ani mai devreme, iar pentru 4 copii, cu 2 ani și 6 luni mai devreme.
De asemenea, pentru 5 copii se poate ieși cu 3 ani mai devreme, iar pentru 6 copii, sau mai mult, cu 3 ani și 6 luni mai devreme.