#Coronavirus

Se anunță o creștere spectaculoasă a cazurilor de COVID la copii

18 ianuarie 2022 14:48   Național
Ultima actualizare:

În perioada următoare, fiecare părinte trebuie să-și ia toate măsurile de precauție și să fie conștient că oricând copilul său se poate infecta cu SARS-CoV-2. „E posibil să avem o creștere spectaculoasă a numărului de cazuri în rândul copiilor”, atrage atenția medicul pediatru Mihai Craiu. Vestea bună e că simptomele ar fi, în cazul celor mici, destul de ușoare.

Dr. Mihai Craiu: „Este plin la Urgență!”

„Suntem plini! La noi la Urgență, azi noapte, din cele 100 de teste rapide, un sfert au fost pozitive. Suntem plini, ce să zic”, a povestit marți dr. Mihai Craiu, medic în cadrul Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului din București, în cadrul unei dezbateri online organizate de „Salvați Copiii”. Din cei 25 de minori confirmați, doar doi au fost internați. Ambii sugari. Estimează că numărul de noi infectări în rândul copiilor va crește în perioada următoare, dar că situația nu va fi gravă. „Acolo unde școlile funcționează fără testare, fără respectarea normelor, este posibil să vedem o creștere spectaculoasă a cazurilor. Însă e o disproporție enormă între contagiozitatea Omicron și severitatea relativ redusă pe care o dă. Nu severitatea este problema acum. Totuși, mă gândesc la ce o să vedem peste o lună, când o să apară sindroamele de inflamație multisistemică – un efect al trecerii prin boală. Ce va fi mai greu pentru medicii pediatri va veni peste o lună”, atrage atenția dr. Mihai Craiu.

Majoritatea copiilor fac forme ușoare

Și dr. Anca Drăgănescu, medic primar pediatru la Institutul „Matei Balș” din Capitală, dă asigurări că majoritatea copiilor fac forme asimptomatice sau ușoare. „Avem un număr restrâns face forme medii sau severe, dar nu e de neglijat”, spune ea. Conf. Dr. Alexandru Ulici, managerul Spitalului Clinic „Grigore Alexandrescu” din București, confirmă: „Numărul de copii internați nu e de natură să ne îngrijoreze. Avem 16 copii internați, doar trei în reanimare, toți trei fiind și cu alte comorbidități”.

Atenție! Simptomele pot să ne păcălească

Cei mai vulnerabili sunt copiii mici, sugarii. Boala, în cazul lor, se manifestă cu febră mare, durere în gât, tuse și manifestări digestive (vărsături sau scaune modificate). Dr. Mihai Craiu atrage atenția că simptomele date de Omicron nu sunt cele obișnuite ale bolilor respiratorii și pot fi ușor de confundat. „La copiii foarte mici putem să ne păcălim. COVID, în epoca Omicron, poate să înceapă ca o enterocolită acută. Ieri, de exemplu, cei mai mulți sugari au venit cu simptome digestive, nu cu boală respiratorie. La noi, la INSMC, este un etaj plin de copii care au nevoie de perfuzie, de oxigen, de rehidratare orală mai susţinută, de control al fluidelor”, explică dr. Mihai Craiu.

Sfaturi pentru părinți

-        Vaccinați-vă toți din familie care sunteți eligibili.

-        Vaccinați-vă și copiii (cei peste 5 ani), mai ales dacă au boli cronice și sunt la risc.

-        Evitați locurile aglomerate: mall-uri, restaurante. Mai bine scoateți-vă copilul în parc, faceți drumeții, jucați-vă și faceți mișcare în natură.

-        Respectați regulile de igienă, purtați mască, spălați-vă des pe mâini.

-        Dacă apar semne de boală, nu faceți atacuri de panică. Nu mai duceți copilul la școală, anunțați învățătorul sau dirigintele și sunați medicul de familie. Formele ușoare se pot trata în siguranță acasă.

-        Nu îi dați copilului antibiotice, dacă face COVID. „Le adresez și medicilor de familie rugămintea de a nu mai prescrie antibiotice decât dacă există dovezi clară de suprainfecție bacteriană”, spune dr. Craiu.

-         Dacă copilul școlar și preșcolar mare nu are comorbidități și face un pic de febră și muci în nas, poate fi cu siguranță tratat și acasă. Însă se recomandă atenție sporită în cazul sugarilor.

Mai multe