Sfânta Ana. Ce nu ai voie să faci în ziua mamei Fecioarei Maria
La doar o zi după Nașterea Maicii Domnului, sunt pomeniți în calendarul creștin-ortodox și părinții Fecioarei, Sființii Ioachim și Ana. Dacă Sfântul Ioachim a fost din neamul regelui David, Sfânta Ana a fost fiica preotului Matan și a născut-o pe Fecioara Maria.
În calendarul creștin-ortodox, ziua de 9 septembrie nu este marcată cu cruce roșie, semnul că treburile gospodărești și nu numai trebuie amânate pe o altă zi. Totuși, din bătrâni se spune că în această zi în care mama Fecioarei Maria a trecut la cele veșnice este bine să ții cont de câteva superstiții.
Se spune că, dacă muncești în această zi, vei avea parte numai de necazuri în viață, de munci grele de dus. E bine să te odihnești, să o cinstești pe mama Fecioarei Maria prin rugăciune și odihnă.
Nu e bine să te cerți cu cei din jur, căci toate ocările pe care le poți aduce cuiva se întorc împotriva ta.
Nu e bine să dai bani sau lucruri cu împrumut. Este ziua în care este bine să le oferi oamenilor lucruri din inima ta și nu ceva care să ți se întoarcă înapoi. E bine să cumperi un cadou, cât de mic posibil, unui copilaș din familie sau propriului copil, întru cinstirea Sfintei Ana.
Nu e bine să faci curățenie în timpul slujbei de la biserică și nici să speli hainele cu mâna.
Nu e bine să te îndestulezi cu mâncare.
Nu ai voie să îți superi părinții, iar dacă ești părinte, nu ai voie să îți necăjești copilul azi. Dacă faci asta, relația voastră se va răci pentru tot restul vieții.
Citește și: