Și-a bătut fetița ca să-l convingă pe soțul care a înșelat-o să se întoarcă acasă! Detalii șocante

9 ianuarie 2022 13:40   Național
Ultima actualizare:

Monstru, nu mamă! Femeia din Constanța care și-a bătut cu bestialitate fetița de doar doi anișori, ca să se răzbune pe soț, a fost plasată sub cntrol judiciar pentru 60 de zile. Femeia nu mai are voie să se apropie de cea mică.

Femeia și-ar fi bătut fetița pentru a-l determina pe soțul ei să vină mai devreme acasă. Cel puțin așa susține avocatul acesteia. Imaginile crunte, în care aceasta își lovește copilul, au fost filmate de un apropiat și postate pe o rețea de socializare.

Familia femeii este în stare de șoc

Incidentul a avut loc în urmă cu o lună, dar a ieșit la iveală abia acum. 

«Soţul şi-a găsit pe altcineva şi ca să se răzbune şi să-i facă în ciudă să vină acasă mai repede a procedat la nişte gesturi necugetate», a declarat  Paul Foleanu, avocatul femeii. 

Unchiul fetiței s-a declarat șocat de ceea ce s-a întâmplat cu nepoțica lui.

«Am plâns şi nu mi-am dat niciodată seama în viaţa mea că s-ar putea întâmpla această nenorocire cu această familie», a spus  acesta, citat de observatornews.ro

Femeia a fost plasată sub control judiciar și nu mai are voie să se apropie de fetița ei la mai puțin de 200 de m. Femeia a spus că regretă și și-a recunoscut fapta. Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie.

«Procurorul de caz a dispus măsura preventivă a controlului judiciar față de clientă pe un termen de 60 de zile, cu respectarea măsurilor legale, în sensul că nu se va mai putea apropia pe acrest termen, la mai puțin de 200 de metri, de copilul cel mic. De ceilalți doi are voie. Regretă și recunoaște fapta. Sper să nu se repete. am înțeles că e prima dată când a făcut acest exces de violență asupra copiilor», a mai spus Paul Foleanu, avocatul femeii. 

Mai multe