Șocant! Fetița de 2 ani din Iași a fost torturată până la moarte de propria mamă. Femeia a vrut să-și demonstreze iubirea față de concubin

Ultima actualizare:

    Mama Sofiei (2 ani) și concubinul acesteia au fost arestați FOTO: bzi.ro
Mama Sofiei (2 ani) și concubinul acesteia au fost arestați FOTO: bzi.ro

Cazul fetiței de 2 ani din Iași, care a fost adusă în comă la spital de mama ei, după ce a găsit-o inertă în cada plină cu apă, și s-a stins din viață după câteva zile, i-a șocat pe anchetatori. Expertizele medico-legale psihiatrice au arătat că mama copilei este perfect sănătoasă din punct de vedere psihic, iar toate torturile prin care a trecut Sofia au fost făcute cu discernământ.

Copila, pe trupul căreia existau răni, mușcături și vânătăi mai vechi în momentul în care a fost adusă în comă la spital, a trăit clipe de groază provocate de cea care i-a dat viață. Aceasta este concluzia celei de-a doua expertize psihiatrice la care au fost supuși atât mama fetiței, cât și concubinul acesteia.

Își maltrata copilul ca să-și arate dragostea față de concubin      

Mădălina Pristăviță, mama micuței Sofia, și concubinul său, Ionuț Răușanu, nu au afecțiuni psihice, iar femeia făcut tot cu bună știință, fără să aibă nicio urmă de remușcare. Dacă la prima evaluare Ionuț Răușanu a încercat să scape, aruncând întreaga vină pe Mădălina, spunând că el a încercat de fiecare dată să o salveze pe Sofia, acum a recunoscut că lui nu prea îi convenea copilul ei, iar ea a încercat să își dovedească dragostea față de el arătându-i că nu contează copilul pentru ea, scrie bzi.ro.

Încă de la naștere, micuța a fost de-a dreptul maltratată și supusă unor „experimente” desprinse parcă din cele mai îngrozitoare filme. Când plângea din cauza colicilor, mama o smucea și o trântea de pat. Rudele din partea tatălui biologic spun că tot timpul fetița avea vânătăi pe ea, lucru care s-a văzut și când a fost adusă la spital, înainte să se stingă.  

Fetița, băgată în mașina de spălat    

Mai mult, înainte cu câteva săptămâni de deces, copila a fost băgată chiar de mama ei în mașina de spălat, pe care a băgat-o în funcțiune. Practic, timp de mai bine de un minut, copila a fost „învârtită” de mașină. În tot acest timp, mama fetei filma scena, pe care polițiștii au găsit-o în telefon. Mădălina spunea tot timpul că acest copil i-ar fi distrus viața.  

De asemenea, anchetatorii au găsit în telefonul femeii 20 de filmulețe care ilustrează torturile la care a fost supusă Sofia. Mădălina Pristăviță provine la rândul ei dintr-o familie dezorganizată și a fost crescută de un asistent maternal.

Mădălina Pristăviță și Ionuț Răușanu sunt arestați preventiv.  

Citește și: 

Fetița de 2 ani din Iași înecată în cadă avea o viață chinuită. Mama ei a băgat-o în mașina de spălat și a „învârtit-o”

Medicii legiști au dat verdictul: Fetița de 2 ani din Iași ajunsă în comă la spital a murit înecată

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Middleton și Prințul William la țară GettyImages 1210393477 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Alegerile în Timișoara. FOTO Inquam Photos / Cornel Putan
cernobil pexels 2 jpg
sita devi captura video jpg
lac pixabay jpg
ryanair foto shutterstock
pitic  jpg
gabi cotabita fiice  jpg
marius batu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net