Situație bizară în Bacău. Un trotuar într-o stare avansată de degradare a fost blocat complet cu popice
O situație bizară a lăsat fără cuvinte cetățenii din Bacău. Trotuarul din fața Poliției Locale Bacău, deja găurit de timp și aflat într-o stare avansată de degradare, a fost reparat într-un mod cu totul atipic. S-au montat popice de-a lungul lui, iar acum pietonii nu îl mai pot folosi deloc.
Un trotuar afectat serios de trecerea timpului a fost reparat într-un mod bizar, în Bacău. Pentru ca pietonii să nu se mai plângă de condiția acestuia, au fost instalate popice de-a lungul lui, așa că oamenii nu îl mai pot folosi deloc. Potrivit informațiilor de la adevarul.ro, în mai multe locuri din Bacău au fost montate aceste popice, care ar avea menirea de a proteja bicicliștii.
În anul 2019, în Bacău au fost deschise mai multe șantiere finanțate cu fonduri europene, însă investițiile nu au condus la rezultatele sperate. La finalul anului trecut s-au făcut ultimele plăți către Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, iar Bacăul ar fi trebuit să aibă 27 de kilometri de piste de biciclete, un sistem de monitorizare a traficului, cât și o pasarelă peste strada Mărășești, din Parcul Cancicov, către bazele sportive.
Trotuar blocat în Bacău
Din păcate, până la acest moment, niciunul dintre proiectele finanțate cu fonduri europene nu a fost recepționat. Mai mult decât atât, unele șantiere sunt părăsite, iar Primăria Bacău ar fi pierdut aproximativ 60% din fondurile europene pentru proiecte, adică undeva în jurul sumei de 30 de milioane de euro.
Iar pentru ca situația să fie și mai bizară, constructorii au montat popice dese, de cele mai multe ori foarte înalte, de-a lungul Bacăului. Nemulțumiți de situație, șoferii au scris despre această problemă pe rețelele de socializare, iar edilul din Bacău dă vina pe constructori, în ciuda faptului că aceștia ar trebui să fie supravegheați de responsabilii Primăriei. „Constructorul s-a grăbit și i-a montat fără avizul Poliției. Îi va schimba cu unii mai mici”, a declarat, conform sursei citate, Lucian Daniel Stanciu Viziteu.