SNSPA, primele măsuri în cazuri lui Alfred Bulai
Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, a solicitat, luni, Comisiei de Etică a instituţiei, o analiză "urgentă şi detaliată" a cazului profesorului Alfred Bulai. Totodată, a cerut retragerea acestuia din poziţia de director al Departamentului de Sociologie şi suspendarea participării sale la activităţile didactice pe perioada derulării analizei. Alfred Bulai este acuzat de mai multe studente că le cerea să se dezbrace în fața lui.
SNSPA: „Toleranță zero”
Reacții în lanț după apariția investigației Snoop.ro în care mai multe studente dezvăluie comportamentul nepotrivit al cunoscutului sociolog Alfred Bulai.
În jurul prânzului au venit și primele reacții din partea Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA):
"Luni, 29 iulie 2024, conducerea Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) a luat act cu deosebită îngrijorare de acuzaţiile de hărţuire sexuală şi comportament abuziv, aduse prof. univ. dr. Alfred Bulai, formulate în cadrul unei investigaţii jurnalistice publicate recent.
SNSPA are o toleranţă zero pentru orice formă de hărţuire, discriminare sau abuz.
Considerăm că un astfel de comportament este inacceptabil şi dăunător mediului academic, punând în pericol siguranţa şi bunăstarea studenţilor noştri.
Imediat după apariţia acuzaţiilor în presă, rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, după consultarea cu preşedintele Senatului SNSPA, prof. univ. dr. Iordan Bărbulescu, şi cu decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice, conf. univ. dr. Cristian Pîrvulescu, s-a autosesizat şi a solicitat Comisiei de Etică a SNSPA o analiză urgentă şi detaliată a situaţiei", informează instituţia de învăţământ superior într-un comunicat de presă.
Urmează audieri
Sursa citată precizează că, la nivelul comisiei, vor fi strânse toate probele necesare şi vor fi audiate toate părţile implicate pentru a stabili faptele, urmând să fie aplicate sancţiuni corespunzătoare, dacă se impun.
"De asemenea, rectorul SNSPA a solicitat domnului decan Cristian Pîrvulescu să convoace, în regim de urgenţă, Consiliul Facultăţii de Ştiinţe Politice, pentru a analiza situaţia.
Rectorul SNSPA a cerut retragerea profesorului Alfred Bulai din poziţia de director al Departamentului de Sociologie şi suspendarea participării la activităţile didactice, pe perioada derulării analizei Comisiei de Etică a situaţiei sesizate.
SNSPA este dedicată creării unui mediu de învăţare sigur şi incluziv pentru toţi studenţii, profesorii şi personalul administrativ. Vom analiza cu atenţie acest caz şi vom lua toate măsurile necesare pentru a asigura o rezolvare corectă şi transparentă.
Este esenţial ca toţi studenţii să se simtă respectaţi şi protejaţi în timpul studiilor la SNSPA.
Considerăm inacceptabile acţiunile care pot încălca demnitatea şi integritatea studenţilor noştri. Vom colabora cu toate părţile implicate pentru a elucida acuzaţiile şi a lua măsurile adecvate, conform regulamentelor interne şi legislaţiei în vigoare", se mai arată în comunicat.