Şoferul primarului unei comune din Gorj, acuzat că şi-a agresat sexual o colegă de serviciu
Şoferul primarului comunei Bustuchin, din judeţul Gorj, este acuzat de o colegă din cadrul Primăriei de agresiune sexuală. Pe lângă cercetarea penală făcută de oamenii legii, bărbatul va fi anchetat și de o comisie din cadrul primăriei.
La adresa lui Gheorghe Aurel (43 de ani) au mai existat niște zvonuri în urmă cu câțiva ani, că ar fi avut o atitudine nepotrivită față de o elevă de liceu, dar atunci nu a existat nici o reclamație în acest sens. Însă acum este cercetat penal de către Poliţie, în urma plângerii pe care a depus-o femeia în vârstă de 38 de ani, referent achiziţii publice în cadrul Primăriei Bustuchin, scrie adevarul.ro.
Cei doi au fost trimişi în teren de către primarul Ion Ciocea să rezolve o problemă contractuală cu o firmă şi să regleze un ceas electronic aflat în intersecţia cu sens giratoriu. Potrivit celor relatate de femeie, în timp ce se afla în maşină, Gheorghe Aurel ar fi început să o pipăie, aceasta refuzând şocată gesturile nepotrivite ale şoferului, care nu ar fi încetat cu avansurile şi, în plus, i-a vorbit urât.
Șoferul și reclamanta au intrat în concediu
Primarul Ion Ciocea susţine că femeia nu s-a plâns de nimic atunci când a revenit la sediul primăriei, dar a fost sunat în dimineaţa zilei următoare de soţul acesteia: ”A doua zi, pe la 7.28, m-a sunat soţul femeii să îmi spună că s-a luat de nevasta lui şi că i-a făcut avansuri. L-am chemat la primărie. A fost puţin scandal pe care nu trebuia să-l facă. Ea nu a făcut vreo plângere în ziua respectivă. Se poate vedea că este făcută în ziua următoare. Şoferul mi-a trimis o cerere acordarea a cinci zile de concediu de odihnă aferente anului 2020. Şi-a luat şi ea concediu. I l-am aprobat, pentru că este dreptul ei“.
Edilul a dispus înfiinţarea unei comisii care să analizeze cazul, iar polițiștii au întocmit dosar penal sub acuzația de agresiune sexuală. Gheorghe Aurel nu a putut fi contactat pentru a-şi spune punctul de vedere legat de acuzaţiile care i se aduc.
A fost șofer pe microbuzul şcolar
Gheorghe Aurel a fost, în trecut, şofer și pe microbuzul şcolar. La momentul respectiv au existat o serie de informaţii cu privire la o atitudine nepotrivită pe care a avut-o cu unele eleve de liceu. „Cred că sunt nişte răutăţi. Au fost atunci nişte zvonuri şi i-am cerut să plece dacă a făcut aşa ceva, dar nu a existat vreo plângere. El a plecat mai târziu să lucreze în străinătate. L-am reangajat pentru că aveam nevoie de un şofer cu atestatele corespunzătoare“, a mai declarant primarul Ion Ciocea.
Citește și: