Stenograme. Cum și-a „turnat” Vlad Pascu dealerul de droguri și iubita la DIICOT pentru a scăpa „mai ieftin”
Cel mai probabil la sfatul avocaților, Vlad Pascu a ales să-și „dea în gât” prietenii, inclusiv iubita, în speranța că va scăpa cu o pedeapsă mai mică în dosarul pe care DIICOT i l-a deschis. Printre tineri se află dealerul său, Tudor Duma, zis și „Maru”.
„Maru” este fiul unui antreprenor bucureștean, Ciprian-Ioan Duma, cu afaceri în domeniul construcțiilor, scriu jurnaliștii de la ziare.com.
Tot după gratii au ajuns alți doi tineri, membri ai grupării lui „Maru”: Costin Anton Constantin zis „Lopată” și Ștefan Ciprian Constantin, cei de la care, potrivit declarațiilor date de Vlad Pascu, sunt tinerii de la care Tudor Duma se aproviziona cu droguri.
Consumul de droguri, postat pe Instagram
Imaginile pe care tinerii le publicau pe internet sunt sumbre. Tudor Duma se și filma în timp ce se afla sub influența stupefiantelor, tot așa cum procedau și Vlad Pascu și prietena lui, Rebecca Lăzărescu, atunci când se lăudau live pe net că ei nu sunt toxicomani, ci „oxicomani”, un joc de cuvinte pe care îl considerau extrem de amuzant.
Conținutul pe care „Maru” l-a postat online merge mult prea departe: tânărul s-a filmat în timp ce a spart un depozit al Spitalului Floreasca în căutarea unor droguri. Pe contul de Instagram, Maru a postat video-uri și poze în care apare înarmat cu macete.
Stenogramele declarațiilor lui Vlad Pascu
„Îi cunosc pe Rebcca Lăzărescu și Duma Tudor zis „Maru” de mulți ani. Mențin toate precizările pe care le-am făcut în declarația dată astăzi în calitate de suspect.
În timp ce mă aflam în sala de așteptare de la DIICOT în cursul zilei de astăzi, l-am recunoscut în sală pe individul zis „Lopată”. Ulterior mi s-a prezentat o poză a acestuia și l-am recunoscut în persoana numitului Constantin Costin Anton.
Acesta era prieten de mulți ani cu Duma Tudor și aveau legături în sensul că Duma Tudor cumpăra cantități mari de cannabis de la acesta pentru a le revinde. Nu știu cu cât cumpăra gramul de cannabis, dar cred că în jur de 20 de lei.
În iarna acestui an, prin ianuarie sau februarie, eram acasă la Duma Tudor, pe str. Radu Captariu, și am coborât împreună cu el în garajul blocului unde a venit „Lopată” cu un rucsac pe bicicletă, am asistat la discuția dintre „Lopată” și Duma Tudor.
„Lopată” a scos din rucsac mai multe pachețele vidate cu mai multe sortimente de cannabis cu scopul de a le prezenta pentru o viitoare comandă, adică Duma Tudor să-și aleagă ce sortiment dorea să comande tura viitoare.
În aceeași împrejurare, „Lopată” i-a adus comanda pentru atunci lui Duma Tudor, respectiv o pungă de cannabis vidată de aproximativ 250 de grame cannabis, pentru care Duma i-a dat un fișic de bani lui „Lopată”, de diferite cupiuri.
În anii trecuți, când eram cu Duma Tudor, acesta s-a întâlnit de mai multe ori cu „Lopată” în parcul Herăstrău lângă terasa „Baraca” și cam de fiecare dată purtau discuții legate de droguri.
Aproape de fiecare dată am fumat împreună cannabis adus de „Lopată”. De multe ori, Duma Tudor se lăuda în fața mea cu ce cumpăra de la „Lopată”, respectiv cantități mari de cannabis.
În seara de 13 aprilie 2023 m-am întâlnit acasă la Rareș Ion cu Duma Tudor, Rebecca Lăzărescu, Rareș Ion și alți doi băieți pe care nu îi cunosc. Am stabilit cu toții că ne vedem la mine acasă și ei au venit împreună cu mine cu două mașini Uber la mine acasă.
Acolo, Duma Tudor a scos din buzunar un pliculeț din plastic de tip zip-lock în care era metamfetamină cristal, cam 10 grame din ochi. Știam că Duma Tudor are metamfetamină în cantitate mai mare, pentru că mă întrebase în zilele de dinainte dacă nu vreau să cumpăr de la el.
A scos pliculețul acela din buzunar și l-a pus pe masa din sufragerie, iar ceilalți, inclusiv Rebecca, l-au mărunțit și l-au prizat și l-au consumat.
Și eu am consumat în aceleași împrejurări amfetamină și oxicodonă, care mie mi-a fost adusă la comanda mea de „Doctorul”.
De multe ori Duma Tudor mi-a vândut droguri și mi-a făcut legătura cu alte persoane care îmi vindeau droguri.”, a declarat Vlad Pascu în fața anchetatorilor.