Știați că România are feriboturi? Una dintre nave este de vânzare

11 septembrie 2023 19:10   Național
Ultima actualizare:

România are feriboturi și sunt acostate în Portul Constanța? Ei bine nu este o glumă, țara noastră dispune de două astfel de nave, iar una a fost scoasă la vânzare. Cum se numesc feriboturile și cât cere statul român pe uriașa ambarcațiune?

 Cele două feriboturi se numesc „Eforie” și Mangalia” și au un deplasament de 12.000 tdw fiecare și pot încărca la bord câte 40 de tiruri sau vagoane. Navele au fost construite în 1991, respectiv 1988, pentru a asigura transportul vagoanelor, containerelor și tirurilor între porturile Constanța și Samsun (Turcia). 

Cum au ajuns să stea degeaba cele două feriboturi românești 

După ce această activitate a devenit falimentară, autoritățile au încercat să valorifice cele două nave prin curse spre portul Batumi, în Georgia, începând cu anul 1999. Și această activitate a fost oprită 10 ani ani mai târziu, pentru că nu era profitabilă.

Între timp „Eforie” și „Mangalia” nu au fost modernizate și lăsate de izbeliște, așa că prima navă nu mai face curse din 2008 iar cealaltă din 2009. Ele nu mai pot naviga deoarece au rămas fără clasă, neputând îndeplini standardele tehnice internaționale de navigație.

Unde sunt două feriboturi românești

Începând cu anul 2009 ambele ambarcațiuni se află în conservare, în Portul Constanța. Feriboturile au intrat în patrimoniul CFR Marfă în urma reorganizării SN CFR în anul 1998, iar în prezent sunt ancorate la cheu. La bordul „Eforie” și „Mangalia” au rămas de atunci doar echipaje minime de siguranță, formate din câte șapte oameni.

Întreținerea celor doi monștri de fier a costat statul român 41.734.291,73 lei în perioada 2009-2022, când au stat degeaba. De ce au stat degeaba în toți acești ani și nu au fost nici modernizate nici vândute? Pe de o parte statul nu a avut bani să investească în ele, iar pe de altă parte nu le-a putut înstrăina.

De ce? Există o hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) din 2009, care a decis ca cele două nave să fie păstrate în stare de funcțiune, având statut de „dotări strategice din punct de vedere militar”.

Statul român încearcă să scape de feriboturile devenite fier vechi 

În acest an, statul român și-a schimbat optica și încearcă să scape de cele două nave. Pentru început vrea să vândă feribotul „Eforie” considerat într-o stare mai bună. Nu știe însă cât să ceară așa că a lansat mai multe licitații deschise cu strigare, prima fiind organizată pe 31 august. Statul vrea să obțină cât mai mult iar „limita este cerul” după o expresie celebră.

Nu s-a prezentat însă nimeni așa că se organizează altă licitație joi, 14 septembrie a scris clubferoviar.ro.„Bursa Română de Mărfuri organizează joi, 14 septembrie 2023, ora 10.00, o licitație pentru vânzarea navei ferry-boat Eforie, proprietatea SNTFM CFR Marfă SA. Procedura de vânzare constă într-o „licitație deschisă urmată de strigare liberă a prețului”, a anunțat replicaonline.ro. Odată vândut primul feribot, reprezentanții proprietarului au anunțat că va urma vânzarea celui de-a doua nave, „Mangalia”

 

Mai multe