Sute de părinți vor să-și înscrie copiii la grădinițele de vară. Au stat noaptea la coadă ca să depună formularul de înscriere

21 iunie 2023 6:48   Național

„Bătăie” pe un loc la grădinița de vară! Sute de părinți și bunici s-au așezat de marți seară, 20 iunie, la coadă, ca să fie siguri că, în această dimineață, vor apuca să depună formularul de înscriere și să prindă un loc la una dintre grădinițele de vară din Sector 3, București. 

Sute de părinți din Sectorul 3, București, s-au strâns încă de azi-noapte în fața Grădiniței 88, pentru a apuca să depună formularul de înscriere în programul de vară, însă, nici cu documentele depuse, aceștia nu sunt siguri că vor prinde unul dintre cele patru mii de locuri disponibile. Încă înainte de ora 21:00, peste o sută de părinți s-au organizat spontan, iar fiecare a trebuit să se înscrie pe o listă. 

„Lipsă de organizare”

„O doamnă a venit la ora 18 și a deschis o listă. Reguli nescrise, dar aplicabile. Înțeleg că și anul trecut s-a întâmplat la fel”, „Se stă aici toată noaptea, se strigă din oră în oră lista, cine nu răspunde prima oară i se trece o bilă, a doua oara a doua bilă și se sterge de pe listă”, „Lipsă de organizare. Suntem lăsați la voia întâmplării să ne descurăm siguri. Așa s-a întâmplat în fiecare an, nu este prima dată”, „Nu sunt locuri suficiente, părinții au probleme, nu au cum să lase copiii și automat se creează situații în care cei care într-adevăr nu au cu cine să lase copiii o să aibă cel mai mult de suferit”, au fost declarațiile unor părinți și bunici, potrivit ProTV.ro.

Conform Inspectoratului Școlar, în Sectorul 3 sunt deschise pe timpul verii trei grădinițe în luna iulie, care au, împreună, aproape 700 de locuri, și tot atâtea în luna august, cu aproape 600 de locuri. Există, desigur, şi varianta grădiniţelor private pentru cei care vor să își înscrie micuții în programul de vară, dar taxele încep de la 1.500 de lei şi pot ajunge până la 5.000 de lei lunar. Asta în timp ce la o grădinţă de stat, taxa este de aproximativ 500 de lei lunar.

Robert Negoiță, mesaj pentru părinți

Totuși, primarul Robert Negoiță, într-un mesaj publicat pe Facebook, îi liniștește pe părinți și le spune că nu au motive de îngrijorare, mai ales că, în nici un an nu au fost probleme.

La Grădinița 88, care aparține Școlii 88, există 200 de locuri disponibile pentru copii. „De urgență, primarul Sectorului 3 se întâlnește cu reprezentanții MEN și, da, avem această posibilitate să avem mai multe locuri pentru grădiniță și creșă”, a declarat Lucian Judele, viceprimarul Sectorului 3.

Mai multe