Timişorenii vor putea ţine câini şi pisici fără acordul vecinilor. În mijloacele de transport în comun le trebuie bilete

12 aprilie 2021 13:57   Național
Ultima actualizare:

Rămas ultimul oraș mare în care deținătorii de animale de companie aveau nevoie de acceptul vecinilor, Timișoara a renunțat la acest aspect. În noul regulament se prevede ”înțelegerea între vecini” și faptul că animalele au nevoie de bilet pentru a călători cu mijlocarele de transport în comun.

Au existat campanii prin care s-au strâns semnături, s-au intentat procese, s-au implicat asociații care se ocupă de protecția animalelor și iată că eforturile au dat roade. Primăria Timişoara a pregătit un Regulament nou privind deţinerea animalelor de companie, precum şi noi reglementări prin modificarea HCL 371/2007. Cel mai important aspect, s-a renunțat la regula conform căreia iubitorii de animale de companie au nevoie de acordul vecinilor pentru a deține un animal, scrie adevarul.ro

Primarul Dominic Fritz, de partea iubitorilor de animale     

Schimbarea a venit odată cu noua administraţie. Primarul Dominic Fritz s-a poziţionat din start de partea iubitorilor de animale, anunţând la începutul anului că va cere abrogarea HCL-ului care obligă proprietarii să ceară acordul vecinilor. „Probabil aţi aflat de aventura în instanţă a unei hotărâri de Consiliul Local adoptată de Consiliul Local al Municipiului Timişoara în 2007 care obligă proprietarii animalelor de companie să ceară acordul vecinilor de bloc. Această HCL a fost contestată în instanţă de un deţinător de animale de companie. Azi a pierdut procesul - Primăria a câştigat, dar asta nu mă bucură. Voi propune Consiliului Local să abrogăm această HCL şi să o înlocuim cu un regulament care prevede dreptul timişorenilor de a avea animale de companie - da, cu respectarea drepturilor vecinilor, dar fără a menţine această restricţie absurdă”, a declarat Dominic Fritz.

Ce contravenții rămân în vigoare   

Mai mult, asociaţiile de proprietari vor putea ţine pe perioadă determinată câini sau pisici în spaţii comune, cu obligaţia de a înregistra, deparazita, vaccina şi steriliza animalul. Vor rămâne însă în vigoare multe dintre contravenţii, astfel încât animalele să nu provoace disconfort celorlalţi locatari. Cei care ies la plimbare cu un câine pe care îl lasă liber şi nu îl ţin în lesă riscă o amendă cuprinsă între 500 şi 800 de lei. La fel şi cei care nu au carnetul de sănătate să facă dovada vaccinărilor ori cei care intră cu câinii în locurile de joacă pentru copii. Dacă nu curăţă dejecţiile animalelor scoase la plimbare, timişorenii riscă sancţiuni cuprinse între 800 şi 1.000 de lei.

De asemenea, câinii vor putea călătorii cu mijloacele de transport în comun din Timişoara. Câinii de talie medie şi mare trebuie ţinuţi în lesă şi vor purta botniţă. Câinii de talie mică trebuie ţinuţi în lesă, pot fi ţinuţi în braţe sau în cuşcă de transport. Pisicile sau alte animale mici vor fi ţinute în cuşcă sau geantă de transport, mai spune regulamentul. Proprietarul unui câine de talie medie sau mare trebuie să aibă bilet şi pentru animal când călătoreşte cu tramvaiul, troleibuzul sau autobuzul. 

Citește și: 

Cum să ai grijă de sănătatea animalului tău de companie: 4 sfaturi utile

Rasele de câini pe care trebuie să le declari la poliție

Mai multe