Tineri căsătoriți din Cluj, lăsați fără mașină, în timp ce făceau poze în parc, după cununie

22 septembrie 2020 12:07   Național
Ultima actualizare:

Au rămas fără mașină în toiul nunții! O pereche de miri din Cluj a avut nepăcuta surpriză ca, în timp ce făcea fotografii profesionale în parc, să rămână fără bolidul de lux pe care îl folosea la nuntă.

Poate așa s-a dus orice urmă de ghinion, la început de căsnicie! Au rămas fără mașina miresii în mijlocul nunții, dar au în față un viitor frumos. E povestea a doi miri din Cluj, care abia spuseseră ”DA” în fața ofițerului stării civile și au mers în Parcul Central, să facă poze, scrie observatornews.ro. 

Bolidul de lux, parcat pe loc nepermis 

Într-adevăr, în agitația unei zile în care se desfășoară o nuntă, șoferul miresei a parcat bolidul de lux într-un loc nepermis. Nici zece minute nu au trecut și mașina a fost ridicată de polițiștii locali. Așa că, atunci când s-au întors de la ședința foto, la care au participat mai mulți invitați la nuntă, mireasa nu și-a mai găsit mașina. 

Mașina, ridicată de polițiștii locali 

Unul dintre invitați a fost pe fază și a imortalizat momentul în care bolidul de lux părăsea parcul pe platformă. Stelian Feurdean a și scris, pe Facebook: ”La nunta de sâmbătă, ne-am dus în parcul central pentru oficierea căsătoriei, ne-am oprit 10 minute pentru o ședință foto cu mirii, când am ieșit, din parc, mireasa nu mai avea mașină :))). Numai academicieni în poliția locală Cluj-Napoca. Noaptea minții :)))"

Totul s-a petrecut sâmbătă, 19 septembrie. A fost nunta în timpul căreia nu s-a furat mireasa, ci ”s-a furat” mașina ei! 

Citește și: 

De ce a ajuns Israela la spital în noaptea nunţii. Ghinionul în căsnicie a început atunci

Tradiţii care atrag norocul la nunta ta

Mai multe