Tramvaiul Colindelor, din nou pe străzile Capitalei. În ce stații va opri

21 decembrie 2021 5:22   Național

Atmosferă de sărbătoare în București! Într-o Capitală aflată sub amenințarea variantei Omicron, Societatea de Transport București încearcă să aducă puțină bucurie în sufletele oamenilor cu Tramvaiul Colindelor.

Tramvaiul Colindelor a devenit deja o tradiție în București, pe care nici pandemia de coronavirus n-a reușit s-o întrerupă. Sezonul acesta, Tramvaiul Colindelor va circula în perioada 19 decembrie 2021 – 3 ianuarie 2022, pe linia tramvaiului 1.

„Și în acest an celebrăm nașterea Domnului Iisus Hristos cu entuziasm și voie bună și ne dorim să aducem, cu această ocazie, fericire și zâmbete pe chipul bucureștenilor. Povestea din acest an este construită în jurul celui mai emblematic «hoinar» al străzilor din București – tramvaiul”, se arată într-un comunicat al Societății de Transport București.

Tramvaiul Colindelor oprește în toate stațiile Liniei 1

În acest an, tradiționalul Tramvai al Colindelor va circula pe traseul Liniei 1. Astfel, în perioada 19 decembrie 2021 – 3 ianuarie 2022, bucureștenii vor fi colindați din tramvaiul Bucur LF, un model cu podea joasă, special decorat de Crăciun.

Călătorii Liniei 1 de tramvai vor putea asculta o selecție de colinde românești și internaționale, precum și cântece de iarnă vesele, menite să creeze starea de spirit specifică sărbătorilor de iarnă și să ne amintească tuturor de emoția acestor zile sfinte.

Accesul în Tramvaiul Colindelor este permis tuturor călătorilor, vehiculul având un program normal de funcționare, cu oprire în toate stațiile Liniei 1.

Evenimentul de lansare s-a desfășurat duminică, 19 decembrie, la depoul Dudești, unde mai mulți copii au participat la un spectacol recital interactiv alături de binecunoscutele și îndrăgitele personaje ale Operei Comice pentru Copii.

Mai multe