Trupul unei femei care a murit în curtea Spitalului Județean Botoșani, ridicat după câteva ore

6 ianuarie 2021 14:52   Național
Ultima actualizare:

Caz şocant la Spitalului Județean Botoșani! O femeia care s-a stins în curtea unității medicale a zăcut pe asfalt mai bine de două ore până când cineva s-a sesizat de moartea ei. Decedata și soțul ei fac parte din rândul oamenilor fără adăpost și-si petreceau majoritatea timpului în curtea spitalului.

Femeia avea 61 de ani, iar soțul său are 64 ani. Bărbatul a fost cel care a văzut că soția sa nu mai mișcă și a acoperit-o cu câteva pături. Apoi, a încercat să găseacă pe cineva dispus să-l ajute. În parcarea unității medicale a abordat un șofer de microbuz pe care l-a rugat să-i ducă soția ”acasă”. Acesta a alertat cadrele medicale. „M-a abordat să mă roage să îl ajut să îşi ducă soţia acasă. L-am întrebat unde era şi dacă poate merge pe picioarele ei, iar el, ezitând un pic, mi-a spus că e moartă şi să îl ajut să o ducă acasă. Am rămas blocat. Nu ştiam dacă e o glumă. M-a dus şi mi-a arătat-o, după staţia de oxigen, era acoperită cu câteva pături. Nu m-am apropiat mai mult, dar am mers la spital şi am anunţat personalul, gardienii, chiar şi pe cineva de la ambulanţă”, a povestit bărbatul pentru monitorulbt.ro.

După două ore a fost anunțat cazul la 112

Abia după două ore, un ambulanțier care adusese un caz la Urgență, a constatat că femeia era decedată de mai mult timp şi a apelat Poliţia, iar un echipaj de criminalişti a ajuns la faţa locului. În tot acest timp, soţul femeii căuta ajutor pentru a o duce pe acesta „acasă”, deşi cei doi erau cunoscuţi ca făcându-şi veacul în curtea unităţii sanitare, pe lângă clădirile adiacente.

Femeia a murit la câţiva paşi de unitatea mobilă de terapie intensivă, unde era montată şi o staţie de oxigen. În cele din urmă, la faţa locului a ajuns un echipaj de criminalişti, care a început o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele decesului. „Cadavrul a fost ridicat în vederea efectuării autopsiei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. La definitivarea anchetei se va propune o soluţie procedurală”, a precizat Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani. 

Citește și: 

Un bărbat suspect de coronavirus a murit în curtea Spitalului Județean din Slatina

Pacientă de la Spitalul“Obregia”, găsită moartă în curtea instituției. Era dată dispărută din 2 august

Mai multe