Un bărbat din Galați a fost găsit cu gâtul tăiat, în propria locuinţă. Cine l-ar fi omorât
Un gălățean în vârstă de 54 de ani a sfârșit groaznic, în propria locuință, agonizând în urma mai multor tăieturi la gât și pe corp. Macabra descoperire a fost făcută de vecinii acestuia, care au sunat imediat la poliție.
Bărbatul locuia singur după ce divorțase și era văzut zilnic afară, plimbându-se prin cartier. Pentru că în ultimele trei zile vecinii nu l-au mai observat, s-au îngrijorat și au decis să intre în apartament, mai ales că unul dintre ei avea o cheie a locuinței, scrie adevarul.ro.
Un om al străzii, principalul suspect
Cum au deschis uşa, l-au zărit pe bărbat pe podea, plin de sânge, acoperit cu mai multe pături şi cu haine. La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii şi criminaliştii. Bărbatul avea mai multe tăieturi pe corp și la gât, așa că anchetatorii iau în calcul varianta unei crime. Prima pistă a fost oferită de către vecini. Aceştia le-au spus oamenilor legii că victima tocmai dăduse afară un om al străzii pe care îl mai primea în casă.
Omul străzii a fost găsit de polițiști într-o canalizare lângă bloc. Avea cu el o pătură din locuinţa victimei, astfel că ar putea fi principalul suspect în acest caz. El a fost dus la secţie pentru a fi audiat.
Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală. În prezent, poliţiştii fac cercetări pentru moarte suspectă.
Citește și:
Crimă șocantă în Dolj! Bărbat înjunghiat în gât în propria casă
Un bărbat din Botoșani și-a ucis tatăl cu 30 de pumni în cap pentru a-l scăpa de diavol