Un copil de 4 ani a căzut de la etajul 1 al unui bloc din Pitești. Care este starea acestuia

11 mai 2021 9:44   Național
Ultima actualizare:

Momente de groază pentru o familie din Pitești! Copilul lor de 4 ani a căzut de la etajul 1 al unui imobil în această dimineață. Băiețelul este conștient, dar are multiple traumatisme în urma incidentului.

UPDATE: Nu se ştie cum a ajuns copilul să cadă de la etaj, însă o vecină a auzit zgomotul produs de căderea băiatului pe beton şi a chemat ajutor. În momentul în care echipajele medicale au ajuns acolo, copilul era conştient şi acuza dureri la o mână. El a fost dus la spital, unde starea i s-a agravat. Aceleaşi surse au declarat că băiatul are "eziuni semnificative la nivelul capului". La ora transmiterii acestei ştiri, el este intubat şi ventilat mecanic, iar medicii din Argeş au decis transferul la un spital din Capitală. Drumul va fi făcut cu un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă. 

 "Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor s-a întocmit un dosar penal”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, Florin Popa.

Un echipaj al Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost solicitat să intervină pe Strada Constantin Dobrogeanu Gherea să acorde îngrijiri medicale. Copilul a fost transportat de urgență la spital de un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă.

Urmează să fie făcute cercetări pentru a descoperi cum și de ce a avut loc incidentul, potrivit Digi24.

Mai multe