Un sfert dintre copiii români care ajung la graniță nu au acte. Ce spune Poliția de Frontieră

22 iunie 2023 12:47   Național

Din ce în ce mai mulți români cred că minorii pot fi scoși din țară oricum. Poliţia de Frontieră a anunțat că doar în ultima lună au fost întorși de la granițe 430 de copii români deoarece nu aveau actele în regulă sau uneori acestea lipseau cu desăvârșire.Practic, conform datelor Poliției de Frontieră, unul din patru copii ajunși la vamă nu are actele în regulă

Cetăţenii români minori pot ieşi din ţară doar în următoarele situații: în baza unui document de călătorie valabil – paşaport sau carte de identitate (minorii peste 14 ani) și numai dacă sunt însoţiţi de o persoană fizică majoră şi cu acordul părinţilor.

În situaţia în care călătoresc împreună cu unul dintre părinţi, însoțitorul trebuie să prezinte prezintă o declaraţie a celuilalt părinte. Dacă acesta este decedat, trebuie să existe acte care să dovedească acest lucru.

Ce trebuie să știi dacă vrei să scoți copilul din România

În cazul părinţilor divorţaţi care exercită în comun autoritatea părintească, părintele însoţitor trebuie să prezinte acordul autentificat al celuilalt părinte cu privire la ieşirea din ţară. În situaţia în care minorul este însoţit la ieșirea din țară de o altă persoană fizică majoră, aceasta trebuie să prezinte

-fie o declaraţie a ambilor părinţi,

-fie a părintelui căruia minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă,

-fie a părintelui supravieţuitor

-fie a reprezentantului său legal.

Reguli pentru însoțitorii minorilor, alții decât părinții

Însoţitorii minorilor, alţii decât părinţii, trebuie să prezinte la controlul de frontieră şi certificatul de cazier judiciar.„(…)Valabilitatea declaraţiei date pentru ieşirea din România a unui cetăţean român minor poate fi de maximum 3 ani, iar din conţinutul ei se elimină obligativitatea menţionării scopului deplasării şi a rutei, precum şi condiţia indicării exprese a statului/statelor de destinaţie”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră remis Agerpres.

Pentru minorii cetăţeni români cu domiciliul/reşedinţa în străinătate, care se deplasează însoţiţi în statul în care au domiciliul/reşedinţa, nu mai este necesară prezentarea declaraţiei părinţilor/tutorilor la ieşirea din România  Detalii suplimentare privind condiţiile de călătorie ale minorului, cetăţean român, se regăsesc la: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/pg-conditii-de-iesire-din-tara-pentru-cetatenii-romani-minori-59.html

Mai multe