Un tânăr din Iași a spart contul de Facebook al surorii sale, apoi a șantajat-o cu poze indecente. Ce sumă i-a cerut

13 ianuarie 2021 13:01   Național
Ultima actualizare:

Imaginația unui tânăr din Iași i-a șocat până și pe anchetatori! Ca să facă rost rapid și fără muncă de bani, acesta a pus la cale un plan: a furat poze indecente de pe contul de Facebook al surorii sale, apoi a șantajat-o cu ele. Sub anonimat, i-a cerut fetei, o adolescentă de 16 ani, suma de 1.300 de euro.

Șantaj în familie! O metodă simplă de a câștiga bani, a gândit un ieșean! Individul a intrat pe contul de Facebook al surorii sale vitrege și a descărcat câteva fotografii cu ea, poze trimise de fată către prietenul ei, scrie bzi.ro. Fiind vorba de fotografii în ipostaze intime, tânărul a putut să-și pună planul în aplicare: i-a cerut 1.300 de euro ca să nu publice fotografiile. Nici o clipă nu i-a trecut prin cap că ar putea fi descoperit, întrucât locuiau împreună și auzea toate discuțiile din casă. Credea că este cu un pas înaintea familiei care încerca să o ajute pe sora sa să iasă basma curată.

Șantajistul a fost reținut

Familia celor doi tineri nu au bănuit nici o secundă că individul care o șantaja pe adolescentă ar fi chiar fratele mai mare. Astfel că, zilele trecute, minora a mers cu tatăl el la Poliție să ceară ajutor. După ce au primit sesizarea, polițiștii au făcut verificări și foarte repede au ajuns și la făptaș. Când l-au chemat la audieri, tânărul mai întâi a negat, apoi a recunoascut totul.

Pe 11 ianuarie, tânărul în vârstă de 19 ani a fost reținut de polițiști sub acuzațiile de șantaj, acces ilegal la un sistem informatic și violarea secretului corespondenței. O zi mai târziu, judecătorii l-au plasat sub control judiciar. 

Citește și: 

Ieșean condamnat pentru că a șantajat o tânără cu poze nud pe Facebook. Ce daune morale trebuie sa-i plătească

A pus pe Facebook poze cu eleva dezbrăcată

Mai multe