Un tânăr din Timișoara, ajuns în stare gravă la spital cu COVID-19, salvat de medici. Nu credea în boală şi nici nu s-a vaccinat
Caz uluitor în Timișoara! Un tânăr de 34 de ani a ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş”, după ce s-a infectat cu SARS CoV-2 într-o vacanţă în Italia. Le-a spus atunci medicilor că el nu s-a vaccinat şi că nici nu crede în boală. După ce a stat trei săptămâni la Terapie Intensivă, acum bărbatul îi îndeamnă pe toţi să se imunizeze.
”Am crezut că o să mor în fiecare zi. Afirmaţia tulburătoare îi aparţine unui tânăr în vârstă de 34 de ani care, timp de aproape trei săptămâni, a fost intubat în vreme ce se afla internat în Secţia de Terapie Intesiva a spitalului nostru. Tânărul, care nu este vaccinat, s-a infectat cu Sars-CoV 2 pe când se află în vacanţă în Italia" se arată într-un comunicat de presă, de luni, al Spitalului de Boli Infecţioase Timişoara, potrivit news.ro.
Plămânii i-au fost afectați în proporție de 80%
Timp de mai multe zile. acesta şi-a administrat singur un tratament cu vitamine. Când şi-a dat seama că nu mai poate respira s-a prezentat la spital. Gradul de afectare pulmonară era în acel moment de 80 la sută. A fost necesară intubarea acestuia pentru a-l putea salva. Timişoreanul le-a spus medicilor că nu s-a vaccinat pentru că nu a crezut că ar putea face vreodată o formă severă de COVID 19.
“Fiecare decide pentru viaţa lui, dar am văzut acum, pe propria piele, că e mai bine să te vaccinezi, decât să nu o faci şi să ai o formă atât de gravă. E mai bine să te vaccinezi decât să îţi pui viaţa în pericol”, a mărturisit tânărul pacient aflat încă pe patul din Secţia de Terapie Intensivă.
Datorită efortului medicilor de la ATI, a echipei conduse de dr. Mirela Porosnicu, care timp de trei săptămâni a luptat continuu, tânărul a fost salvat. Vor trebui să treacă luni bune, însă, până când îşi va reveni în totalitate.