Valeriu Stoica: "Florin Cîţu nu mai are nicio şansă ca prim-ministru în România"
Fostul preşedinte al PNL Valeriu Stoica, fost ministru al Justiţiei, a vorbit despre erorile comise în cazul actualei crize politice, apreciind că Florin Cîţu nu mai poate rămâne premier, dar şi că atât USR PLUS, cât şi PNL şi preşedintele Klaus Iohannis au comis greşeli. De asemenea, el consideră că regula privind candidaturile la preşedinţia PNL poate fi schimbată şi poate apărea ”peste noapte” un alt candidat la preşedinţia partidului.
”Prima eroare: există un anumit echilibru între instituţiile statului, inclusiv în cele care, într-un fel sau altul, au atribuţii judiciare. Mă refer în primul rând la Ministerul Public. Pentru ca Ministerul Public să funcţioneze bine, e nevoie de mai mulţi factori care să colaboreze, să înţeleagă ce vor fiecare în parte: este vorba de procurorul general, ministrul Justiţiei, Secţia de procurori din CSM şi preşedintele României. Dacă între aceste structuri nu există echilibru şi un acord fin, orice contradicţie naşte crize. Din păcate, ministrul Stelian Ion nu a înţeles ce înseamnă acest acord fin între aceste patru structuri. A avut o iniţiativă personală, care este foarte bine pusă în pagină sub un slogan foarte generos – lupta împotriva corupţiei – numai că, aşa cum bine ştim, drumul spre iad este pavat cu bune intenţii şi dacă nu ştii cum să pui în operă o reformă instituţională, efectul este invers. Şi care a fost eroarea? A ignorat rolul procurorului general al Parchetului ICCJ, a deplasat multă putere către Secţia de procurori a CSM şi l-a ignorat pe preşedinte”, a declarat Valeriu Stoica la Digi24.
"Florin Cîţu a fost la al doilea act de cezarism"
Valeriu Stoica a afirmat că ”s-a produs o sarabandă a erorilor”, ”s-au comis cinci erori grave într-un timp foarte scurt, care au generat această criză, iar erorile acestea comise într-un timp foarte scurt sunt determinate de cauze mult mai profunde”.
”E greu de înţeles pentru preşedintele României, care spera să aibă o bună colaborae cu miniştrii, cu majoritatea parlamentară, să vadă că există o încercare de golire a atribuţiilor sale în această privinţă de un ministru, care nu e Tudorel Toader. (...) Florin Cîţu a fost la al doilea act de cezarism - primul a fost cu Vlad Voiculescu - fără legiuni în spate şi cu Cezar pe celălalt mal al râului. Dacă procedezi aşa, nu trebuie să te miri că ai după aceea efectul de bumerang pe care l-au avut aceste mişcări. Au zis că ies de la guvernare şi revin doar dacă pleacă Ciorbea. Şi atunci, preşedintele Emil Constantinescu a refuzat această idee, pentru a nu da satisfacţie PD. Nu a vrut să dea satisfacţie PD-ului”, a relatat fostul lider PNL, precizând că după trei luni preşedintele Constantinescu a înţeles că soluţia este să renunţe la Ciorbea, singura cale pentru a readuce în Guvern PD, să refacă coaliţia de guvernare. El a dat şi exemplul fostului premier Radu Vasile, când a fost nevoie ca propriii miniştri să-şii dea demisia pentru a-şi da şi el demisia. A patra eroare fundamentală a fost făcută de PNL, pentru că, în loc să înţeleagă ce se întâmplă, să înţeleagă că mandatul lui Cîţu este terminat, ca prim-ministru, Florin Cîţu nu mai are nicio şansă ca prim-ministru în România. Poate să mai rămână o lună, două, trei, patru, dar asta ar fi ca să se scufunde corabia cu PNL cu tot şi eventual cu România. Eroarea făcută de PNL este că s-a pus în spatele lui Florin Cîţu şi a spus „Nu dăm un pas înapoi”, adică a răspuns unui gest imatur al USR cu un alt gest imatur", a adăugat Stoica.