Veste proastă pentru români! Pensiile întârzie în ianuarie 2023. Când vor intra banii

30 decembrie 2022 15:07   Național
Ultima actualizare:

Veste proastă pentru milioane de români. Compania Naţională Poşta Română a transmis vineri, 30 decembrie, că distribuirea pensiilor şi a drepturilor sociale în luna ianuarie va avea parte de o întârziere.

Primele pensii mărite se vor lăsa așteptate. Într-un comunicat de presă, compania Naţională Poşta Română a precizat că în luna ianuarie a anului 2023 distribuirea pensiilor şi a drepturilor sociale se va decala cu câteva zile.

Necazul pentru pensionari vine din prinica zilelor libere de care beneficiază atât salariații Poștei Române, dar și cei ai Casei Naționale de Pensii Publice în perioada sărbătorilor de iarnă.

Astfel, potrivit celor de la Poșta Română, pensiile vor fi achitate la domiciliu începând cu data de 6 ianuarie, și până în ziua de 17. Mai trebuie menționat că oamenii își pot ridica banii de la ghişeele subunităţilor poştale până pe data de 19 ianuarie 2023.

Pensiile întârzie în ianuarie 2023

„Ca şi anul trecut, salariaţii Poştei Române vor lucra la capacitate maximă pentru a finaliza distribuirea pensiilor într-un interval comasat de doar opt zile lucrătoare, faţă de intervalul obişnuit de distribuire a pensiilor, conform contractului, 1-15 ale fiecărei luni.

Este o situaţie specială pe care o întâmpinăm la fiecare început de an, având în vedere această perioadă în care angajaţii din toate domeniile de activitate au dreptul la zile libere pentru a le petrece alături de familie. Menţionăm că, în celelalte luni ale anului,

Poşta Română nu şi-a încălcat angajamentul asumat în conformitate cu convenţia încheiată cu Casa Naţională de Pensii şi subliniem că, anul trecut, Poşta Română a depus toate eforturile pentru a distribui banii pensionarilor într-un timp cât mai scurt şi a finalizat, cu trei zile înainte de termenul comunicat iniţial, distribuirea drepturilor băneşti”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Poştei Române.

„Astfel, calendarul de achitare a pensiilor din sistemul public de pensii (pensii de asigurări sociale de stat, agricultori, veterani de război, văduve şi văduve de război, IOVR) va fi următorul:

– la domiciliu – în perioada 6-17 ianuarie 2023;

– la ghişeele subunităţilor poştale – până pe data de 19 ianuarie 2023”, se mai arată în comunicatul de presă transmis de Poșta Română.

Pensiile se măresc din ianuarie 2023

Liderii Coaliției au convenit ca de la 1 ianuarie să crească punctul de pensie cu 12,5%. Totodată, s-a decis ca pensionarii cu pensiile mai mici de 3.000 de lei să primească ajutoare sociale de două ori pe an.

Pe lângă majorarea care se va aplica tuturor pensiilor, liderii coaliției au decis ca românii cu pensii mici să primească un ajutor din partea statului. Astfel, cei cu pensii sub 1.500 de lei vor primi un ajutor de 1.000 de lei, 800 de lei pentru cei cu pensii intre 1500 si 2500 şi 600 de lei pentru cei cu pensii intre 2500 - 3000 de lei.

De asemenea, se va acorda un sprijin de 1.400 de lei împărțit în două tranșe semestriale ca sprijin pentru plata facturilor la energie pentru pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani și care au pensii mai mici de 2.000 de lei.

În plus, persoanele cu venituri de până la 1.700 de lei vor primi carduri pentru alimente în valoare de 250 de lei, o dată la două luni, pe tot parcursul anului 2023. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Mai multe