Veste șoc pentru români! Uniunea Europeană cere să fie eliminate tarifele plafonate la electricitate și gaze
Tarifele plafonate la electricitate și gaze ar putea fi eliminate. A fost recomandarea clară către România a Comisiei Europene. Aceasta vrea liberalizarea piețelor. Cere fie folosiți bani pentru reducerea deficitului bugetar care a ajuns la o sumă record.
Comisia Europeană recomandă să fie eliminate subvențiile
Pentru că tarifele la energie au scăzut în ultima vreme, Comisia Europeana recomandă României să elimine subvenţiile şi să folosească banii pentru reducerea deficitului bugetar record - a ajuns la aproape 23 de miliarde de lei în primele trei luni ale anului, scrie Observatornews.ro.
Apoi, dacă preţurile vor creşte din nou, specialiştii Comisiei spun că schema de ajutor poate fi reluată, dar numai pentru familiile şi firmele vulnerabile.
Surse guvernamentale spun, însă că este necesară o adaptare a schemei de sprijin şi a plafoanelor, atât la gaz, cât şi la curent.
Experţii guvernului vor face analize, apoi vor prezenta premierului mai multe variante, care vor fi discutate şi cu reprezentanţii furnizorilor de energie.
Recomandările Comisiei Europene cu privire la impozit
Comisia Europeană mai recomandă și chestiuni legate de impozitul progresiv.
În acest sens, Comisia Europeană spune că ar trebui ca acest impozit progresiv să fie introdus în perioada imediat următoare. Știm că țara noastră a discutat despre introducerea impozitării progresive, însă nu a ajuns la un consens până în acest moment.
Comisia Europeană recomandă și accelerarea consumului energiei verde
Pe de altă parte, Comisia Europeană recomandă și alte chestiuni din domeniul economic, și anume reducerea dependenței de combustibil fosil și accelerarea în ceea ce privește consumul de energie verde.
Energie regenerabilă, proiect prin care România s-a angajat, prin RePower să îl implementeze. Tot Comisia Europeană spune că România ar trebui să se focuseze mai mult pe implementarea programului RepowerEu, și anume introducerea energiei verde regenerabile și reducerea de combustibil fosil.
Specialiștii spun, însă că toate aceste măsuri nu se vor putea aplica prea repede în țara noastră.