Veste proastă! Câți bani vor primi, de fapt, românii care se pensionează peste 10 ani

3 iulie 2023 19:49   Național
Ultima actualizare:

Viitorul nu arată prea roz! Potrivit unor calcule, românii care se vor pensiona peste 10 ani ar putea să primească o pensie care reprezintă 30% din valoarea salariului din timpul activităţii în câmpul muncii. Cu aceste cifre, românii ar trebui să își pună încă de pe acum bani deoparte, pentru a se putea descurca la bătrânețe. 

Ce pensie vor lua cei care se vor pensiona peste 10 ani

Finanțiștii au făcut o analiză riguroasă a pieței muncii din prezent și au proiectat cuantumul pensiilor pe termen scurt și mediu. Cifrele arată rău, scrie Antena3 CNN.ro. Românii care se vor pensiona peste 10 ani de acum încolo ar putea primi o pensie reprezentând 30% din valoarea salariului din timpul activităţii în câmpul muncii.

Cum arată Bugetul Național de Pensii 

Bugetul Național de Pensii este și va fi din ce în ce mai nesustenabil. Numărul celor care cotizează, adică a angajaților activi, este din ce în ce mai mic, iar cel al românilor care intră la pensie este în creștere. Conform INS, veniturile medii ale unei familii se învârt în jurul sumei de 6.200 de lei, iar cheltuielile, doar cu cele necesare vieții de zi cu zi sunt de 4.600 de lei.

Mai rămân 1.800 de lei care sunt bani alocați cumpărării de bunuri prin casă sau pentru vacanțe. Aceasta este o medie a veniturilor. În general, cei mai mulți cetățeni sunt mult sub aceste cifre.

Câți oameni lucrează pe salariul minim pe economie 

Potrivit unei analize Ziarul Financiar, peste 1,58 milioane de români angajați în România lucrează pe salariul minim pe economie. Majoritatea în construcţii, transporturi rutiere de mărfuri şi comerţ cu amănuntul.

Cu toate acestea, explicația e de fapt, alta. Există și acum mulți angajatori care plătesc salariul minim pe economie, iar restul banilor sunt primiți de către angajați ”la negru”.

Specialiștii avertizează să sistemul de pensii din România e în colaps, astfel că singura soluție ar fi ca oamenii să investească sau să își pună banii în fonduri private de pensii.

Vești și mai proaste din 2030

Veștile vor fi și mai proaste, din 2030, anunță specialiștișii, asta pentru că generația "descrețeilor" se va pensiona. Până în 2060, unul din trei români va avea peste 65 de ani, în condițiile în care în 2015 doar 20% din populație avea peste 65 de ani.

Mai multe