Vine iarna! Vremea se schimbă radical. Regiunile unde va ninge în acest weekend

21 ianuarie 2023 10:56   Național
Ultima actualizare:

Vremea se schimbă radical, iar câteva regiuni din România se pregătesc de iarnă. Totodată, Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că temperaturile vor scădea semnificativ.

Sâmbătă, 21 ianuarie, ANM a emis o avertizare de cod galben de precipitații pentru intervalul 21 ianuarie, ora 18.00 – 22 ianuarie, ora 20.00. În zona Carpaților Meridionali sunt așteptate cantități importante de precipitații și viscol la altitudini de peste 1700 m.

„În intervalul menționat, în zona montană și submontană a Olteniei și Munteniei, se vor acumula cantități de precipitații în general de 25…40 l/mp. Acestea vor fi sub formă de ploaie, iar la altitudini de peste 1500 m mixte”, transmite ANM.

Vor fi ninsori viscolite de vântul puternic, în zona montană înaltă, unde iarna va domina în sfârșit decorul. Avertizarea ANM este valabilă pentru zonele montane din județele Buzău, Covasna, Prahova, Brașov, Dâmbovița, Argeș, Sibiu, Vâlcea, Alba, Hunedoara, Gorj, Mehedinți și Caraș-Severin.

„La altitudini mai mari de 1700 m, în Carpații Meridionali va ninge, vor fi intervale în care va fi viscol (rafale de peste 80…90 km/h) și vizibilitate scăzută”, mai precizează Administrația Națională de Meteorologie.

Ce spune directorul ANM despre vremea din România

În weekend va ploua puternic, iar temperaturile scad radical, a confirmat și Directorul general al ANM, Elena Mateescu, într-o intervenție făcută vineri, 20 ianuarie.

"Într-adevăr, vorbim de diferențe semnificative în ceea ce privește regimul de temperaturi de la o regiune la alta. Schimbarea se observă chiar începând de azi pentru că în regiunile intracarpatice temperaturile astăzi nu au mai depășit 7-8 grade”, a spus Elena Mateescu, director ANM, în emisiunea Decisiv de la Antena 3 CNN.

Temperaturile rămân în aceeași notă, caracterizând o vreme mai caldă decât în mod obișnuit, deși diferențele sunt semnificative comparativ cu valorile pe care le-am înregistrat în zilele de 18 19 și chiar 20.

„Vorbim de temperaturi în continuare mai ridicate, cu valori cuprinse între 2 până la 10 grade de duminică, chiar 15 grade ceea ce caracterizează în continuare o vreme mai caldă, în special în sud-estul țării”, a mai precizat directorul ANM.

În schimb, în zona montană, precipitațiile rămân în continuare predominant sub formă de ninsoare, dar este posibil și în Maramureș să consemnăm precipitații sub formă de ninsoare, precipitații mixte în Transilvania și în Dealurile de Vest, a spus Elena Mateescu, în emisiunea Decisiv de la Antena 3 CNN. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Mai multe