Record meteo în București. Urmeză nopți extrem de geroase
Bucureștiul a avut una dintre cele mai geroase nopți, înregistrând un record meteo, spun meteorologii care anunță că în noaptea de 20 spre 21 ianuarie, la stația Băneasa s-a înregistrat valoarea de -9,9 grade Celsius. O temperatură foarte joasă cu care Capitala nu este obișnuită, cel puțin în ultimii ani când am avut parte de ierni mult mai blânde. Meteorologii anunță că temperaturile vor scădea și ne vom confrunat cu un ger năprasnic în următoarele zile.
Gerul nu pleacă prea curând
Frigul s-a instalat în România și nu o să plece prea curând. Potrivit meteorologilor, temperaturile vor continua să scadă zilele următoare și o ameliorare a vremii am putea vedea de la jumătatea săptămânii viitoare încolo. De asemenea, meteorologii au emis un cod galben şi un cod portocaliu de inundaţii, valabile până luni la miezul nopţii pe râuri din patru judeţe.
Duminica a debutat cu temperaturi sub pragul gerului, în special în nordul, centrul, sudul și centrul țării, cea mai mică temperatură fiind înregistrată la Făgăraș (-18 grade Celsius). Au fost -18 grade la Miercurea Ciuc, Toplița, Întorsura Buzăului, – 13 grade la Sfântu Gheorghe, Brașov, -11 grade la Sibiu și Târgoviște, -9 grade la București – Băneasa și Ploiești și – 8 grade la Focșani, Bacău, Cluj.
Peste zi, frigul va persista, iar ninsorile nu își vor mai face simțită prezența decât cel mult izolat în nord-estul țării. Dimineața și noaptea, mai ales în regiunile sudice, se vor manifesta ceață și chiciură.
De asemenea, vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri ziua în Moldova, pe litoral şi în Carpaţii de Curburã, cu viteze la rafalã de 35...55 km/h.
Duminică, temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între -2 şi 6 grade, iar cele minime se vor situa între -13 şi -2 grade, mai scãzute în depresiunile Carpaţilor Orientali, unde vor coborî pânã la -18 grade.
Cum va fi vremea de luni
Luni, temperaturile vor rămâne în continuare scăzute pe timpul zilei, iar nopțile și diminețile vor fi gerose.
În nopatea de duminică spre luni se vor înregistra temperaturi între -13 grade și -3 grade Celsius, cu excepția depresiunilor din Carpații Orientali, unde temperaturile vor coborî până spre -16, -17 grade.
În ce privește precipitațiile, este așteptat un nou val de ninsori și lapoviță în vest, nord-vest, centru și la munte, dar slab cantitativ. Începutul săptămânii va aduce și vânt puternic la munte, cu rafale de peste 70 - 90 km/h.
O încălzire a vremii care să ducă temperaturile peste media perioadei este așteptată, în toate zonele țării, de la jumătatea săptămânii viitoare încolo. Temperaturile vor crește din nou la peste 10 grade.