Uite câte fructe ai voie să mănânci zilnic
Ca orice alt aliment, oricât de sănătos ar fi, și fructele trebuie mâncate cu măsură. Problema lor ar fi fructoza, care în cantități prea mari poate dăuna sănătății, în special ficatului. Află câte fructe poți mânca zilnic, astfel încât organismul să nu aibă de suferit.
Gustoase și sănătoase, fructele pot înlocui oricând un desert. Totuși, trebuie să fiți atenți la cantitatea consumată, pentru că fructoza poate avea efecte nocive asupra ficatului, fiind greu de metabolizat.
Medicul nutriționist Mihaela Bilic spune că porția zilnică de fructe nu ar trebui să depășească 500 de grame. Dacă mâncați mai mult, fructoza din acestea favorizează creșterea colesterolului și a trigliceridelor, factor de risc major implicat în steatoza hepatică (ficatul gras). Mai mult, afectează și silueta, pentru că se poate depune și pe abdomen. „Fructoza obosește ficatul!”, avertizează medicul Mihaela Bilic.
Aceasta explică pe înțelesul tuturor: „Toată lumea știe că alcoolul e un produs care se olizează exclusiv în ficat și, ca urmare, consumat în exces, poate duce la steatoză hepatică (ficat gras), colesterol și trigliceride crescute și grăsime pe/în abdomen. Adică acea grăsime care se infiltrează printre organele interne, le sufocă și le îmbolnăvește, chiar dacă pe cântar nu avem o greutate de speriat.”
Toată fructoza ajunge în ficat
Alcoolul este un zahăr fermentat și provine din fructe și cereale, mai spune medicul. Etanolul este un carbohidrat ce are la bază molecula de fructoză. Iar pe aceasta, spre deosebire de molecula de glucoză (care poate fi folosită drept combustibil de orice celulă, de la creier până la inimă și mușchi), nu o vrea nimeni. Astfel, când mâncați pâine, paste, mămăligă, orez sau fasole boabe, toate celulele se hrănesc din amidonul ce conține glucoză. Însă, atunci când mâncați fructe, toată fructoza se duce în ficat.
„Atenție, fructoza se metabolizează exclusiv în ficat, iar capacitatea lui enzimatică e limitată (maximum 10-15 grame/zi). Consumată în exces, adică peste 500 de grame de fructe/zi, fructoza ia calea metabolizării alcoolului și duce la grăsime abdominală, ficat steatozic și colesterol crescut.”, mai spune nutriționistul. Chiar și sub cantitatea menționată, fructele se mănâncă mestecate. Pentru că un pahar de suc conține apă și fructoza din 3 fructe, adică materie primă pentru grăsimea de pe burtă.