De ce e bine să consumi sparanghel. Leguma are efecte antiinflamatoare și detoxifiante

27 noiembrie 2021 17:45   Sănătate
Ultima actualizare:

Una dintre cele mai sănătoase legume, cu aport nutriţional valoros, sparanghelul are efecte antiîmbătrânire, antiinflamatoare, detoxifiante şi chiar afrodisiace.

Fraged şi crocant, acesta poate fi servit de sine stătător, cu sos, dar şi ca ingredient în diferite feluri de mâncare. Pune-l cât mai des pe masă şi ai numai de câştigat! 

  • Ce beneficii are? Sparanghelul este un luptător desăvârşit împotriva cancerului de vezică urinară, la sân, de colon, pulmonar, de prostată, ovarian datorită proprietăţilor antiinflamatorii şi antioxidante. Datorită acidului folic conţinut, e foarte bun pentru inimă, ajutând la prevenirea bolilor cardiovasculare şi la reducerea atacurilor de cord. De asemenea, consumul regulat al sucului de asparagus cu miere întăreşte muşchii inimii, îmbunătăţeşte sănătatea tractului digestiv şi a colonului, rezolvând şi problemele legate de constipaţie. Sparanghelul are efecte benefice şi asupra tractului urinar, prevenind infecţiile şi apariţia pietrelor la rinichi. Bogat în vitamina K, ajută la dezvoltarea şi la creşterea densităţii osoase, prevenind astfel osteoporoza şi osteoartrita. Cu ajutorul vitaminei B, sparanghelul îmbunătăţeşte puterea de concentrare şi capacitatea de gândire. Poate să întărească sistemul nervos, de aceea el este o armă împotriva stresului, ameliorând şi simptomele depresiei. Sparanghelul este bogat în glutation, un aminoacid cu proprietăţi antioxidante care protejează celulele de radicalii liberi şi toxine, astfel că ne menţine pielea tânără şi radiantă. 
  • Ce vitamine conţine?  Sparanghelul conţine o mulţime de vitamine, inclusiv vitaminele A, E, K, şi B6, în cantităţi relativ mari. Doar câteva bucăţi de sparanghel conţin 22% din valoarea zilnică recomandată de acid folic, responsabil pentru menţinerea sănătăţii. Această plantă conţine cantităţi mai mici sau mai mari de minerale esenţiale, care includ calciu, fier, potasiu, cupru, mangan şi seleniu. Deşi este lipsit practic de grăsimi, are în componenţă cantităţi importante de acizi graşi de omega-3.
  • Cum se prepară? Sparanghelul se prepară perfect la abur, timp de 5-8 minute, sau prăjit uşor (3-5 minute în tigaie). Nu este indicat să se fiarbă. Astfel, sparanghelul va avea o textură mai fermă, dar îşi va păstra şi nutrienţii. Sparanghelul proaspăt se păstrează timp de 48 de ore la frigider, cu capetele învelite în material textil sau hârtie. 
  • Cum se alege? Căutaţi tulpinile ferme, cu capetele verde închis sau purpurii şi cu lăstarii închişi. Partea inferioară tăiată nu ar trebui să fie prea lemnoasă, deşi textura uşor lemnoasă ajută la prevenirea uscării. Curăţaţi părţile lemnoase din jumătatea inferioară a fiecărui lăstar, apoi rupeţi partea lemnoasă a tulpinii. Astfel, va rămâne numai partea gustoasă, care se va prepara uniform.
Mai multe