Piersica, un energizant natural
Le consumaţi în primul rând pentru gustul aromat şi dulce, dar ştiţi că piersicile pot înlocui cu succes şi băuturile energizante? Totodată, hidratează organismul, combat anemia şi depresia, sunt excelente şi pentru sistemul nervos. Profitaţi de ele, mai ales vara!
Efecte curative
Datorită conţinutului bogat de fibre, consumul regulat de piersici este de un real ajutor persoanelor care au probleme digestive, având un tranzit intestinal leneş. Acestea înlătură constipaţia şi favorizează digestia, cu efect favorabil şi în caz de hemoroizi. Piersicile au efecte benefice şi în cazurile de litiază urinară, reumatism, gută, datorită acţiunii lor diuretice-depurative. Antioxidanţii inactivează radicalii liberi şi menţin integritatea celulei. De aceea, piersica este un aliat în lupta pentru prevenirea cancerului şi a unor afecţiuni cardiovasculare. Tot datorită proprietăţilor sale antioxidante, piersica întârzie procesul de îmbătrânire şi ajută la menţinerea strălucirii şi tinereţii tenului.
Acţiuni terapeutice
În primul rând, aceste fructe sunt energizante. Profitaţi de ele mai ales vara, pentru că stimulează apetitul şi secreţia sucurilor gastrice şi biliare. Sunt diuretice şi laxative, dar ajută la echilibrarea sistemului nervos şi întăresc imunitatea organismului. Datorită constituenţilor săi, piersica poate fi de un real beneficiu în cazul persoanelor astenice, slăbite, fără poftă de mâncare, a celor aflate în convalescenţă sau care prezintă stări depresive, conform www.farmaciata.ro.
Bune în cosmetică
Crema de piersici este recomandată pentru tenul normal sau uscat şi se prepară astfel: se amestecă bine trei linguri de suc de piersici cu trei linguri de smântână proaspătă şi o jumătate de linguriţă de suc de lămâie. Crema se aplică pe faţă, se lasă cinci minute şi apoi se clăteşte. Masca pentru ten normal sau uscat se obţine din amestecul unei piersici pasate cu o linguriţă de ulei de migdale dulci. Se lasă să acţioneze pe faţă 20 de minute şi apoi se clăteşte bine. Pentru o senzaţie de prospeţime şi relaxare, se pot folosi bilele cu aromă de piersici puse în cadă. Acestea ajută şi la îmbunătăţirea circulaţiei sangvine.