Primul vaccin anti-COVID făcut în România a fost cu noroc. Ce veste a primit asistenta Mihaela Anghel
Un semn bun, o minune! Așa ar putea fi considerat primul vaccin anti-COVID administrat în România, la 27 decembrie 2020, asistentei Mihaela Anghel. La câteva zile de la rapel, tânăra a aflat că este însărcinată. Acum, la un an distanță, este fericita mămică a unei fetițe perfect sănătoase.
A rămas însărcinată după prima doză
„Chiar dacă pandemia ne-a afectat stilul de viață pe care îl aveam, pentru mine anul acesta a fost mai mult decât perfect. La puțin timp după doza de rapel, am aflat că sunt însărcinată. Se pare că sarcina a apărut la câteva zile de la prima doza sau chiar înainte… nu se știe sigur. Vaccinul m-a protejat atât pe mine, cât și pe bebelușul care, în urma vaccinului, are anticorpi”, a declarat Mihaela Anghel, conform RO Vaccinare.
Următorul an - a doua premieră pentru Mihaela Anghel
Un an mai târziu, trăia o altă premieră: își petrecea sărbătorile de iarnă în postura de mămică, alături de fetița ei, Rebecca, în vârstă de 3 luni și jumătate. Este încă o dovadă, pentru ea și pentru toți cei care au urechi să audă, că vaccinarea nu afectează nici fertilitatea, nici sarcina. „Susțin vaccinarea, atât în sarcină, cât și în alăptare, este recomandat de medici și nu face nimic rău bebelușului, din contră, îl ajută să se imunizeze. Încă nu am făcut și a treia doza, dar urmează. Din fericire, toți membrii familiei sunt imunizați și nu au avut contact cu virusul”, mai spune Mihaela, într-un interviu pentru Gândul.
Mihaela Anghel este asistentă medicală generalistă la Institutul „Matei Balș” din București. Ea a făcut parte din echipa medicală care, la data de 27 februarie 2020, a preluat primul pacient din România confirmat cu virusul SARS-CoV-2. Acesta a fost motivul pentru care a fost aleasă a fi prima persoană vaccinată cu serul anti-COVID, ea reprezentând un simbol pentru categoria vizată în prima etapă a campaniei de vaccinare: personalul medical. Asistenta le spunea atunci jurnaliștilor că se simte privilegiată: „Cred că a fost cea mai mare emoție pe care am trăit-o, am fost privilegiată că am fost aleasă să fiu prima vaccinată din această țară. Nu am întrebat nici măcar o secundă de ce am fost eu aleasă, pur și simplu am spus da și am ajuns aici”.