Strugurii, de mare ajutor în lupta cu anemia

16 septembrie 2019 18:44   Sănătate
Ultima actualizare:

Orice soi de struguri alegeţi, veţi culege numai beneficii pentru organism. Proprietăţile sucului de struguri sunt egale cu cele ale laptelui matern şi ale mierii de albine. Un pahar de suc băut de dimineaţă ne încarcă cu energie pentru o zi întreagă. Favorizează metabolismul, tratează anemia, astmul bronşic, tuberculoza şi bolile sistemului cardio vascular.

  • Anemie. Pentru combaterea acestui tip de afecţiune, se recomandă tratamentul cu struguri, timp de o lună. Dimineaţa, pe stomacul gol, se mănâncă un strugure dulce, de mărime medie. Cu 2 ore înainte de prânz se mănâncă încă un strugure, apoi altul, la 3 ore după prânz. După consumarea strugurilor, gura se clăteşte cu apă caldă, în care se poate adăuga şi puţin bicarbonat de sodiu, pentru protecţia smalţului dentar. Copiii devin mai sănătoşi, li se îmbunătăţeşte vederea, nu se mai îmbolnăvesc des.
  • Depresie. Tocaţi 7 frunze de viţă-de-vie de culoare roşie, turnaţi 500 ml de apă fierbinte şi infuzaţi-le timp de 30 de minute, de preferat în termos. Se bea câte o cană dimineaţa, apoi una la prânz.
  • Ochi obosiţi. Pentru persoanele care au ochii obosiţi, în special cu roşeaţă, sunt indicate spălăturile cu ceai din frunze de viţă. În trecut, afecţiunile oculare se tratau cu picături de viţă-de-vie tăiată primăvara.
  • Herpes. Când vedeţi pe buze primele semne de herpes, tamponaţi-le cu jumătate de bobiţă de strugure sau ţineţi pulpa fructelor apăsată pe locul bolnav 10-15 minute. Băşicuţa inestetică şi dureroasă dispare între timp.
  • Mască de faţă. Strugurii curăţă bine pielea, o hidratează şi întăresc capilarele. Câteva bobiţe albe se taie în jumătăţi şi se şterge pielea feţei şi a gâtului cu ele. După 15-20 de minute, faţa se spală cu apă rece.
  • Obezitate. Supraponderalilor li se recomandă o zi de dietă cu struguri. 2 kg se împart în 5 porţii şi se mănâncă în timpul zilei. Strugurii vor curăţa excelent ficatul şi intestinele. Nu se simte oboseala şi deprimarea, stări ce apar des în perioada de înfometare.
  • Pilozitate. Bunicile noastre încercau să stopeze creşterea excesivă a părului pe faţă, frecând pielea cu suc de struguri necopţi, conform www.sfatnaturist.ro.

Sfaturi pentru tratamentele cu struguri

O cură cu struguri durează cel puţin o lună. Zilnic se mănâncă 2 kg de boabe dulci. Dacă aţi ales tratamentul cu suc, începeţi cu jumătate de pahar în prima zi, şi apoi adăugaţi zilnic 70-80 ml, în aşa fel ca la sfârşitul primei săptămâni, cantitatea consumată să ajungă la 3 pahare pe zi. Sucul se bea în trei reprize, cu 2 ore înainte de masă sau la acelaşi interval după masă. În timpul curelor, se renunţă la produse afumate, conservate în oţet, murături, mâncăruri grase şi legume crude. De asemenea, e bine să nu consumaţi lapte, bere, apă minerală şi alte fructe.

Mai multe