Strugurii îţi ţin inima sănătoasă

28 august 2016 20:13   Sănătate
Ultima actualizare:

După portocale, strugurii sunt cele mai cultivate fructe de pe pământ. Indiferent de formă şi culoare, fructele-vedetă ale toamnei aduc multe beneficii organismului nostru. Iată câteva motive pentru care nu ar trebui să refuzi o porţie de struguri!

Boli cardiovasculare. Strugurii cresc nivelul de oxid nitric din sânge, ceea ce împiedică formarea de cheaguri. Astfel, scade probabilitatea producerii unui atac de cord. Ei stimulează funcţionarea ficatului şi, totodată, sunt buni şi pentru inimă. Mulţumită polifenolilor, strugurii negri protejează inima şi previn formarea cheagurilor de sânge.

Constipaţie. Strugurii sunt foarte bogaţi în fibre şi minerale, ceea ce îi face un veritabil laxativ. Datorită acestui lucru, ei au proprietăţi puternic purificatoare, diuretice şi depurative, fiind recomandaţi în special persoanelor care suferă de constipaţie şi balonare sau celor care vor să urmeze o cură de detoxifiere. Efectul diuretic este mai puternic atunci cand fructele sunt consumate pe stomacul gol. 

Activitate antibacteriană. Strugurii roşii au puternice proprietăţi antibacteriene şi antivirale şi vă pot proteja de infecţii. Au şi proprietăţi anticancerigene, datorită resveratrolului.

Migrene. Sucul de struguri, indiferent de culoarea lor, este un remediu important pentru vindecarea migrenelor. Un pahar din această licoare îţi ameliorează durerea de cap.

Oboseală. Strugurii fac parte din categoria celor mai energetice fructe, având un aport de 72 kcal/100 g. Conţinutul bogat în glucide este foarte bine asimilat de organism, mulţumită prezenţei vitaminei B, ceea ce duce la o funcţionare corectă a sistemului muscular şi nervos. Strugurii sunt aşadar un furnizor important de tonus, având mari adepţi printre copii şi sportivi. 

Astm. Datorită calităţilor terapeutice, strugurii pot fi folosiţi pentru vindecarea astmului. Ei pot creşte nivelul de umiditate de la nivelul plămânilor. 

Imunitate. Dacă vrei să îţi detoxifici organismul, dacă vrei să îţi întăreşti sistemul imunitar, dacă ai nevoie de un randament fizic şi intelectual mai bun, în caz de astenie, convalescenţă, poţi apela cu încredere la o cură de struguri! Antioxidanţii prezenţi ajută şi la întărirea sistemului imunitar. 

Mai multe