Soția lui Liviu Rebreanu, dezvăluiri dureroase. Detalii despre ultimele momente din viața scriitorului: „Nu te speria…”
Liviu Rebreanu a fost un prozator și dramaturg român. El este considerat, întemeietorul romanului modern în literatura română și unul dintre cei mai mari scriitori români din secolul al XX-lea. Romanele sale cele mai cunoscute, Ion și răscoala, reprezintă o amplă frescă a vieții rurale dinainte de Primul Război Mondial.
Unde a trăit cele mai frumoase zile din viața lui
S-a născut la 27 noiembrie 1885 în satul Târlișua (azi județul Bistrița-Năsăud), fiind primul din cei 14 copii ai învățătorului Vasile Rebreanu (1863-1914) și ai Ludovicăi (născută Diuganu).
Familia Rebreanu s-a mutat în comuna Maieru, pe valea Someșului Mare, în 1889. Scriitorul oferă el însuși o mărturie despre acei ani: „În Maieru am trăit cele mai frumoase și mai fericite zile ale vieții mele. Până ce, când să împlinesc zece ani, a trebuit să merg la Năsăud, la liceu„ Rebreanu a a murit pe 1 septembrie 1944 la Valea Mare (lângă Pitești).
În ultimele clipe de viață, Liviu Rebreanu i-a avut alături pe soția Fanny, pe fiica adoptivă Puia Florica Rebreanu Vasilescu și pe prietenul și scriitorul Ludovic Dauș, scrie Muzeul Național al Literaturii Române, pe pagina de Facebook a instituției.
Soția scriitorului, mărturisiri despre aceste momente dureroase
Soția lui Liviu Rebreanu a povestit aceste dureroase momente, în memoriile intitulate „Cu soțul meu”, publicate în anul 1963.
„Privirile lui Liviu Rebreanu rătăciră o clipă prin toată camera, de parcă ar fi căutat ceva, ca, deodată, să se oprească asupra mea. Mă privi liniștit. La rându-mi, nu-l pierdeam din ochi. Deodată observ că ochii lui privesc din ce în ce mai neobișnuit. Cu grijă și spaimă l-am întrebat: «- Ce faci, Liviu meu scump? Ce ai? ». Chipul său a avut o ușoară tresărire, o înviorare, o luminare, și-mi răspunse domol, dar foarte clar: «- Nu te speria Fanny dragă, ai răbdare și încredere!...». Apoi o bobiță de lacrimă picură sfioasă pe pleoapa lui și, fără suspin, fără zbucium, închise ochii și trecu din viață, prin simpla sfârșire a ființei...”.