VIDEO Un produs cu termen de expirare în 2026, găsit plini de viermi. „Dau atâția bani să mâncăm viermi?”

1 noiembrie 2023 9:45   Actualitate
Ultima actualizare:

O familie din județul Mehedinți a avut o surpriză exrem de neplăcută când a desfăcut o conservă de pește. În sosul tomat colcăiau viermii. Omul susține că respectiva conservă era închisă etanș, dar capacul era umflat. Imaginile au fost postate pe rețelele sociale. Reprezentanții Carrefour România, de unde au fost cumpărate conservele, au anunțat că au retras toate loturile cu produsul reclamat și au transmis un comunicat.

Produsul este valabil până în 2026

Familia din comuna Bâcleș, județul Mehedinți a prezentat și un bon prin care a dovedit că a achiziționat conservele respective la data de 27.10.2023, de la Carrefour Drobeta-Turnu Severin.

Pentru a proba acuzațiile, oamenii au arătat și o filmare în care se vede cum se mișcă viermii într-o conservă de pește.

Carrefour România a anunțat într-un comunicat că este vorba despre produsul „Conservă ȘPROT SOS TOMAT 170G HOME GARD, brand: HOME GARDEN, cu dată de expirare în 2026, furnizor SAFEWAY INTERNATIONAL IMP SRL”. Conservele au fost retrase de la vânzare.

Siguranța clienților noștri este prioritară și acționăm conform principiului precauției pentru garantarea sa, astfel încât luăm întotdeauna toate măsurile necesare pentru fiecare caz în parte, în acord cu recomandările autorităților.

În urma reclamației primite de la clientul nostru în data de 28.10.2023 legat de produsul Conservă SPROT SOS TOMAT 170G HOME GARD, brand: HOME GARDEN, cu dată de expirare în 2026, furnizor SAFEWAY INTERNATIONAL IMP SRL, am luat rapid o serie de măsuri de precauție și ne-am oferit să oferim clientului imediat alte produse la schimbul celor cu probleme”, au transmis reprezentanții Carrefour, potrivit Bugetul.ro.

„Am retras de urgență de la raft toate loturile ale produsului respectiv din magazin”, continuă comunicatul.

Anchetă internă

Alte explicații ale reprezentanților Carefour:

„Acest tip de produse, aflate în conservă, trec în procesul de fabricație, printr-o etapă de sterilizare, ce constituie o fază importantă a procesului tehnologic de fabricare a conservelor, care este în responsabilitatea producătorului. Sterilizarea reprezintă tratamentul termic aplicat produselor ambalate și închise ermetic, la temperaturi de peste 100°C, care împiedică alterarea microbiologică și le asigură stabilitatea în timp. Prin sterilizare, sunt distruse formele vegetative ale microorganismelor și parțial, sporii acestora. Sterilizarea termică trebuie să asigure conservabilitatea produselor, menținerea calității și valorii nutritive. 

Ca în cazul oricărei suspiciuni legate de siguranța clienților, am demarat o anchetă internă și am solicitat furnizorului să ne ofere toate detaliile cu privire la acest caz și să verifice toate aspectele de siguranță microbiologică și de calitate ale produselor pe care ni le pun la dispoziție. În funcție de rezultatele anchetei furnizorului, acesta poate propune un plan de acțiuni corective de ameliorare a igienei etapelor de ambalare și depozitare ale produselor”, se mai arată în comunicat.

Mai multe