#Exclusiv Click!

Jojo e din nou studentă la 44 de ani! Vrea să renunțe la actorie? „Este primul meu an și sunt foarte încântată”. VIDEO

12 februarie 2026 6:00   Interviurile Click!

Când spui Jojo mintea își fuge la blonda sexy din grupul Divertis. Dar ea este mult mai mult decât atât! Cătălina Grama (44 de ani) e actriță de filme, seriale, teatru, are chiar propria companie de teatru alături de soțul ei Paul Ipate, este mămica a doi copii minunați (Zora - 9 ani și Achim -14), este profesoară de actorie pentru zeci de micuți și mai are un „job” secret, pe care ni l-a divulgat într-un interviu exclusiv. De un an, este și studentă la Psihologie!

Click!: Bună, Cătălina! Ne întâlnim acum la un eveniment despre croaziere. Și știu că tu ai fost în multe croaziere și este genul de vacanță care îți place.

Cătălina Grama (Jojo): Îmi place foarte mult. Îmi place pentru că este o experiență unică, e tipul acela de vacanță în care poți să le ai pe toate, să vezi tot felul de obiective turistice, să cobori în mai multe locuri, să poposești în mai multe orașe, să vezi mai multe lucruri în aceeași vacanță, pe lângă experiența de pe vas, care este absolut minunată. Ai fost cu copiii, ai fost cu soțul, ai fost și cu mama. Da, mama a fost fascinată. Este visul ei să se întoarcă pe croazieră. I-a plăcut enorm!

Ai planificat cumva o nouă vacanță?

„Achim e clasa a opta. Are multe meditații acum pentru că la vară dă examene”

N-am planificat nicio vacanță deocamdată, pentru anul acesta, nimic. Pentru că noi am fost foarte ocupați, cu filmele, piesele de teatru, copiii, dar acum că am venit aici, îți dai seama că mi s-a reaprins dorința de a pleca. Nici în vacanța de schi a copiilor nu plecați nicăieri? Nu cred că plecăm pentru că Achim este într-o perioadă în care are foarte multe meditații, pentru că are examene. E în clasa a opta? Da, și va trebui să fim aici, așa că el va învăța. Poate reușim să ieșim un pic în weekend, pe final de vacanță, dar în timpul săptămânii suntem condiționați și de programul lui. O să facem cu Zora diverse activități și poate reușim să plecăm undeva așa.

Zora în ce clasă este?

Ea este în clasa a doua acum.

„Mâine avem premiera unei noi piese de teatru, intitulată „6 inimi, 3 greșeli””

Pe plan profesional cum îți merge? Ce proiecte noi ai? Ooo, super! Mâine, 12 februarie, lansăm al doilea proiect Maidan - piesa de teatru „6 inimi, 3 greșeli”, o altă comedie super faină. Sunt foarte încântată și mândră că am ajuns la această a doua premieră Maidan. Apoi, continuăm filmările la Tătuțu. Sezonul 3 l-am încheiat. Urmează să fie difuzat de PRO TV și ne pregătim pentru sezonul 4 deja. Și mai am partea de cursuri de actorie care funcționează minunat, îi pregătesc pe copii pentru festival și de când nu ne-am mai văzut, da, am intrat la Psihologie și am fost în sesiune. Este primul meu an la Psihologie și sunt foarte încântată. Foarte! Dar când ai timp să le faci pe toate? Cum arată o zi din viața ta? Timp să știi că nu prea este, dar dacă există dorință și voință până la urmă reușești cumva.

Și ți-ai dori să profesezi în domeniu?

Da, dar nu acum, după ce voi fi terminat facultatea, masterul, formările, da mi-aș dori foarte mult, mi-aș dori să lucrez cu copiii, mai ales că eu am cursurile de actorie deja de trei ani, intrăm în cel de-al patrulea an, și îmi place foarte tare să lucrez cu copiii de toate vârstele și acesta a fost motivul principal pentru care m-am îndreptat și către zona aceasta de terapie, de psihologie, dar pe partea de terapie cu copiii. Copiii îmi plac extraordinar de tare și simt că au nevoie. Ai de gând să mai faci unul? A, nu! Numai. Capitolul acesta e terminat. Am copii de la 6 la 16 ani la cursuri și îi consider pe toți ai mei. Sunt înconjurată de copii și îi ador.

Jojo: „Am 50 kg la 1,61 înălțime. E greutatea mea ideală”

Și cu atâtea activități, ai timp să te ocupi și de tine. Arăți tot mai bine. Cum reușești?

Tocmai că nu mai am timp și pentru mine. Am slăbit pentru rolul din Tătuțu, unde trebuie să arăt muuult mai tânără, și se pare că acel regim mi-a priit și mă mențin în continuare. Practic nu am ținut un regim propriu-zis, am micșorat pur și simplu porțiile. Nu m-am restricționat foarte mult la ceea ce mănânc, deși nu sunt genul să mănânc foarte multe lucruri interzise. Am micșorat porțiile și a funcționat de minune. E mult mai sănătos și mai bine decât să te înfometezi o zi întreagă sau să mănânci doar salată cu grătar. Devine frustrant la un moment dat și după o viață de ținut tot felul de diete, nu-ți mai vine. Acum am 50 de kilograme la 1,61 înălțime. Cam așa am fost mereu, e greutatea mea ideală, mă simt cel mai bine așa.

Mai multe