Povestea victimei care a fost înșelată de escrocii imobiliari din Chiajna! Cum să nu te lași păcălit: „Mi s-a solicitat o sumă de 10.000 de euro ca avans”
Una dintre victimele escrocilor de imobiliare din Chiajna își spune povestea! După luni de încercări eșuate de a-și recupera banii și după ce a înțeles că apartamentul pentru care plătise nu putea fi, de fapt, predat, Violeta a dezvăluit în exclusivitate pentru Click! cum a ajuns să fie înșelată de administratorul unei firme de imobiliare care i-a promis un apartament sub prețul pieței. Femeia a ajuns să achite 30.000 de euro pentru un imobil care nu i-a fost niciodată predat și asta pentru că infractorii au încheiat antecontracte care nu aveau nicio valoare.
Povestea victimei care a fost înșelată de escrocii imobiliarelor din Chiajna!
Mărturia sa vine în contextul unei anchete penale aflate în desfășurare, în care două persoane, administratori ai unei agenții imobiliare, sunt acuzate că ar fi păcălit opt clienți, încasând bani pentru apartamente din județul Ilfov pe care nu aveau dreptul să le vândă. Potrivit anchetatorilor, victimele ar fi fost atrase cu prețuri sub cele ale pieței, iar prejudiciul total ar ajunge la aproximativ 330.000 de euro.
Violeta spune că totul a început în cursul lunii octombrie 2024, când a aflat despre apartament prin intermediul unui site de imobiliare, unde acesta era promovat ca fiind disponibil spre vânzare. După ce a luat legătura cu agentul de vânzări, a participat la o vizionare a apartamentului, fără să i se comunice existența unor probleme juridice legate de imobil.
În urma discuțiilor, i s-a solicitat plata unui avans. „În primă fază, mi s-a solicitat o sumă de 10.000 de euro ca avans, iar ulterior mi s-au cerut sume suplimentare, astfel încât valoarea totală achitată a ajuns în următoarele luni la 30.000 de euro”, a declarat Violeta pentru Click!
Înțelegerea dintre părți a fost formalizată printr-un antecontract semnat sub semnătură privată, fără a merge la notar. „Antecontractul l-am semnat sub semnătură privată, nu la notar, pentru că dezvoltatorul mi-a spus că nu e nevoie și că oricum urmează să mergem direct la notar pentru contractul final”, a explicat ea.
Potrivit celor stabilite inițial, „termenul de predare al imobilului a fost stabilit inițial pentru începutul anului 2025, respectiv la câteva luni de la momentul achitării avansului”. Acest termen nu a fost însă respectat. „Cu toate acestea, predarea nu a avut loc, iar ulterior au apărut mai multe amânări, de fiecare dată au fost invocate diferite motive”, spune Violeta. Printre explicațiile primite s-au numărat necesitatea efectuării evaluării de către un evaluator bancar, montarea contorului de gaze, precum și verificări și avize din partea furnizorului de gaze.
Atunci Violeta a decis să verifice situația juridică a apartamentului. „Între timp, am scos și un extras de carte funciară, unde am descoperit că imobilul avea mai multe sarcini înscrise: executări silite, popriri și datorii către creditori, inclusiv către bănci”, a declarat aceasta.
„Practic, apartamentul era blocat din punct de vedere legal, lucru care explică de ce predarea tot era amânată”, spune ea. „În acel moment mi-am dat seama că nu este vorba doar de o întârziere, ci de o problemă gravă.”
Când femeia și-a dat seama că a fost înșelată i-a cerut administratorului să îi dea avansul înapoi: „Din acest motiv am cerut banii înapoi, însă, deși solicit acest lucru de luni de zile, nu mi-au fost restituiți până în prezent”.
Potrivit autorităților, suspecții ar fi convins clienții să semneze antecontracte simple, fără notar, invocând costuri mai mici și faptul că apartamentele nu erau încă branșate la utilități, solicitând totodată sume de bani fără documente justificative. În acest dosar, față de bărbatul bănuit de comiterea faptelor a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile, iar față de femeie, măsura arestului la domiciliu.