Radu Bucălae și soția, Alexandra, au părăsit primii Power Couple! „Nu ne-am certat deloc!” De cine s-au temut cel mai tare?! „Ne-a fost frică”
Alexandra și Radu Bucălae formează primul cuplu ce a fost trimis acasă la Power Couple 2025. În urma votului celorlalte cupluri, ei au părăsit, în ediția din 15 ianuarie, sezonul doi al competiției difuzate de Antena 1 și filmate în Malta. Click! a vorbit cu cei doi și am aflat de ce s-au temut cel mai tare aceștia în competiția cuplurilor.
Bătălia pentru votul decisiv din prima săptămână de la Power Couple, sezonul 2, s-a dat între cuplurile formate din Alexandra și Radu Bucălae, cea mai slabă pereche de la proba de cuplu, și Anca și Vlad Munteanu (alias DOC).
Cuplurile au votat pentru acei concurenți pe care i-au dorit să rămână în competiție. Majoritatea a ales pe DOC și pe Anca, prin urmare Radu Bucălae și Alexandra au fost eliminați de la Power Couple, sezonul 2.
„Ne pare rău că nu mai suntem în concurs, că nu mai încercăm și alte probe, că nu mai testăm și alte experiențe minunate”, a declarat Radu Bucălae, imediat după eliminare.
Iată ce ne-au declarat aceștia despre scurta lor experiență la Power Couple, într-un interviu acordat în exclusivitate Pentru Click!
Radu Bucălae: „Se adună stres, se adună frică…”
Click!: Alexandra și Radu, cum sunteți după Power Couple? Întregi, frumoși, ați scăpat teferi? Nici un os rupt, nimic?!…
Alexandra & Radu Bucălae: Concursul este mai mult mental decât fizic, emoțional e foarte dificil…
Click!: Cu alte cuvinte, v-au cam lăsat nervii…De asta ați ieșit primii?
Alexandra Bucălae: S-a întâmplat așa… Este o situație unică în viața ta, până acum niciodată nu ai trăit fără telefon și nu ai fost în situația în care să nu știi ce urmează să ți se întâmple.
Pentru că, în mod normal, zilele noastre sunt programate de noi, știm exact mental, ne facem planul pentru ce urmează mâine, dar acolo nu știi ce urmează peste 5 minute!
Te pregătești pentru probă în fiecare zi dimineață, dar nu știi la cât intri, ce probă e, nu știi ce face soțul, iubitul tău.
Radu Bucălae: Asta înseamnă că se adună stres, se adună frică… Ajungi într-un final la probă și credeai că e ceva ușor, dar nu o să fie ceva ușor. Și de ce te-ai duce până acolo să fie ceva ușor, nu?!
„Au fost niște probe mult mai dure decât ne așteptam”
Click!: Ce a fost cel mai greu de suportat pentru voi, în Malta?
Alexandra Bucălae: De suportat?! Faptul că nu eram la noi acasă…
Click!: Vă era dor de casă?!
Radu Bucălae: Au fost niște probe mult mai dure decât ne așteptam. Asta a fost…
Alexandra Bucălae: Au fost momente extreme, desfășurate majoritatea la înălțime.
Click!: Înțeleg că v-ați testat fricile… Care e cea mai mare frică a voastră?
Radu Bucălae: La mine, de înălțime…
Alexandra Bucălae: Iar la mine de apă, am învățat să înot dar nu total. Prima dată am intrat cu capul sub apă la 35 de ani, într-o piscină de 1 metru, în vacanță, și am crezut că mor. Dar m-a convins soțul meu, care a început să râdă foarte tare. Am luat niște cursuri de înot și de abia am învățat bazele, dar tot nu am scăpat de frica de apă.
Click!: Înțeleg că în actualul sezon o să vedem mulți bărbați care plâng. Credeți că femeile sunt mai puternice decât bărbații?
Radu Bucălae: Așa s-a spus acolo și așa a arătat și sezonul acesta.
„Suntem de 9 ani împreună și nu ne-am certat deloc”
Click!: Ați apucat să vă certați?
Alexandra Bucălae: Deloc nu ne-am certat! Chiar mi-era teamă de asta. Noi suntem împreună de 9 ani și jumătate și până acum în relația noastră nu am avut certuri, din acestea intense. Mă și gândeam: cum ar fi să se întâmple fix aici?!
Dar, chiar nu am avut motiv pentru că am fost alături unul de celălalt și ne-am înțeles unul altuia greșelile. Cred că acesta e secretul ca să nu te cerți, de fapt! Trebuie să înțelegi că unul e mai emoționat, că altuia îi e frică sau că, pur și simplu, nu-l ajută corpul.
Click!: Pe de altă parte, se zice că cine nu se ceartă nu se iubește…
Radu Bucălae: Eeee… ne mai certăm noi acasă, dar ciondăneli mici așa. Nu cred că există un cuplu sănătos care să nu aibă certuri mici din când în când, frecușuri, din certuri se rezolvă lucruri.
Alexandra Bucălae: Sigur că ne mai contrazicem și noi, dar nu sunt certuri serioase sau jigniri, lucruri care să ne scadă din respectul unuia pentru celălalt. Certurile mici de cuplu sunt normale, dar certurile grave nu sunt ok.
Click!: De care dintre echipe v-a fost cel mai frică?
Radu Bucălae: Inițial de Andrei și Andra Stoica, pentru că știam de Andrei cât este de puternic și știam de Andra cât este de motivată. Dar, după prima probă, cea a fetelor, ne-a fost frică de toți!