Stela Enache, amintiri emoționante din TVR cu Todor Vornicu! „Hai Steluțo, spală-te și vino!”
Televiziunea Română întâmpină anul 2026 cu o ediție specială de Revelion, care marchează începutul unui an aniversar din istoria sa: „Împreună la puterea 70”. Într-o seară de gală, plină de emoție, muzică și momente memorabile, peste 100 de vedete vor ridica paharul la miezul nopții și vor spune, alături de telespectatori: „La mulți ani, TVR!”. Cunoscuta solistă Stela Enache a acordat un interviu pentru Click!, la filmările pentru Revelionul de la TVR.
Difuzat în noaptea dintre ani la TVR 1, TVR Internațional și TVR Moldova, programul „Televiziunea Română prezintă: Revelion 2026” promite să fie unul dintre cele mai așteptate evenimente ale sezonului. Publicul este invitat într-o adevărată călătorie printre povești îndrăgite și momente artistice de excepție, într-un format care aduce împreună generații și stiluri.
Reper în istoria audiovizualului românesc, Televiziunea Română a pus pe hartă artiști, a lansat cariere și a unit publicul în fața micilor ecrane. În spiritul acestei tradiții, ediția de Revelion din 2026 aduce în prim-plan duete de legendă, o incursiune antrenantă printre șlagăre și melodii populare care au făcut istorie.
Irina Loghin, Stela Enache, Paula Seling și Paul Surugiu FUEGO se numără printre artiștii care dau strălucire acestei nopți și invită telespectatorii la un moment unic, festiv, cu eleganță și bucurie.
Cunoscuta solistă Stela Enache a acordat un interviu pentru Click!, la filmările pentru Revelionul de la TVR.
Click!: Acum, la ceas de sărbătoare, ce a reprezentat Televiziunea Română pentru dumneavoastră?
Stela Enache: Televiziunea Română este sufletul meu, pentru că aici m-am lansat! Am intrat în Televiziunea Română în 1966, când aveam 16 ani. La machiaj era nea Tomiță (Ion Toma – n.r.), care, pentru că eram atât de tânără, mi-a dat sfaturi extraordinare despre cum să am grijă de tenul meu. Sfaturile lui îmi folosesc și astăzi.
La Televiziunea Română, am cunoscut toți marii actori și realizatori pe care i-a avut această țară. De câte ori vin mi se strânge inima de emoție. Mi-aduc aminte de holul central, care era arhiplin. Pe atunci lucram la o emisiune și deja puneam bazele altei producții.
Îmi aduc aminte și de nopțile când filmam pentru Revelion. Domnul Tudor Vornicu îmi dădea telefon pe la 2-3 dimineața și îmi spunea: „Hai, Steluțo! Spală-te și vino!”. Veneam cu drag, și mă întâlneam aici cu Aurelian Andreescu, Cornel Constantiniu, Gabriel Cotabiță, Corina Chiriac, Dida Drăgan, Mirabela Dauer, Angela Similea, toți colegii mei. Era o atmosferă frumoasă și caldă, ca-ntr-o familie.
Mi-aduc aminte de Sanda Balaban, de Aurora Andronachie... Dar de cine nu mi-aduc aminte? De studioul muzical... unde se înregistrau melodiile pentru Revelion. Toate mi-au rămas în memorie. Televiziunea Română este a doua mea casă!
„La Revelion, ne cădeau ochii în gură de somn”
Click!: Aveți o amintire specială legată de filmările pentru Revelion din acea perioadă?
Stela Enache: Sunt multe povești drăguțe... Filmam cu Aurelian Andreescu și Cornel Constantiniu și eram foarte obosiți. Era normal, pentru că lucram noaptea. Colegii mei râdeau de nu mai puteau, știți cum este, când ești obosit, atunci te apucă toate prostiile. Ne făceau și pe noi să râdem, iar apoi ne cădeau ochii în gură de somn.
Iar de sus, din regie, regizoarea Sanda Balaban striga la noi: „Măi, v-a căzut fața! Fiți veseli!”. Cum să mai fi vesel la 4 - 5 dimineața, după ce a trebuit să stai tot timpul în picioare. Mă gândesc însă cu ce mari profesioniști am lucrat. Fiecare solist avea lumina pusă special pentru el. Era o lumină de contur, care astăzi simt că îmi lipsește. Era singura televiziune din România, dar care își dădea interesul să facă lucruri foarte bune.