Alimentele pe care nu trebuie să le consumi sub nicio formă la cină. Nu îngrașă, dar te țin treaz toată noaptea!
Știai că uneori cauzele insomniei pot avea legătură cu alimentele pe care le consumăm? Ei bine, există anumite produse pe care specialiștii le consideră „dușmanii somnului”. Aceștia spun că trebuie să stai departe de ele, înainte de culcare.
Alimentele care te vor ține treaz toată noaptea dacă le consumi la cină
Deși legumele sunt o adevărată sursă de sănătate, există două tipuri de legume pe care nu ar trebui să le consumăm sub nicio formă la ceas de seară. Chiar dacă sunt bogate în vitamine, conopida și brocolli-ul au și numeroase fibre insolubile care îți vor pune organismul la încercare, în timpul somnului.
O friptură suculentă este întotdeauna de nerefuzat, însă nu și odată cu lăsarea serii. Conținutul sporit de proteine te va ține treaz, așa că este mai bine să o servești la prânz, decât la cină.
Sosul de roșii s-ar putea să îți provoace arsuri la stomac, ba chiar și indigestie. De aceea, specialiștii îți recomandă să îl consumi cu cel puțin 3 ore înainte de culcare.
Brânzeturile și mezelurile se află și ele pe lista alimentelor care îți pot provoca insomnii, dacă sunt consumate la cină. De asemenea, ciocolata neagră are cafeină și conține amino-acizi care te țin în priză. Nutriționiștii recomandă consumul ei la prânz sau după-amiază, dar nu mai seara.
Despre cafea se știe deja că are cel mai puternic efect energizant, drept pentru care nu ar trebui să o bei niciodată seara. Pe de altă parte, un pahar cu vin roșu sună bine, însă trebuie să știți că alcoolul îți perturbă somnul și are efecte negative asupra organismului.
Sucurile acidulate nu sunt deloc sănătoase, mai ales pentru conținutul ridicat de zahăr. În cazul în care le consumați seara, veți căpăta multă energie, iar somnul va dispărea instant. De asemenea, sucul de portocale este un produs destul de acid, iar nivelul de glucide îți dă energie, de aceea este bine să îl evitați înainte de culcare.
Chiar și apa poate produce efecte negative în timpul somnului. Deși este benefică pentru organism, trebuie să fim atenți la cantitate, pentru a evita să transformi noaptea într-o plimbare continuă la toaletă.