Horoscop miercuri, 24 ianuarie. Probleme pentru Vărsători, iar Gemenii iau decizii greșite

23 ianuarie 2024 15:15   Horoscop

Horoscop miercuri, 24 ianuarie. Află ce îți rezervă astrele la mijloc de săptămână. Astrologul Click!, Lorina, a realizat predicțiile complete pentru cele 12 zodii ale horoscopului.

Berbec **

Iubire - Stilul de viață cu nopți pierdute se resimte. Reduceți timpul petrecut în oraș și odihniți-vă.

Sănătate - Atenție la mâncatul la ore nepotrivite și la cantitățile consumate.

Bani - Sunteți responsabil de suprasolicitarea la care v-ați supus și de faptul că acum munciți la capacitate redusă.

Taur **

Iubire - Dacă cineva din anturaj vă critică constant, e bine să daţi un pas în spate pentru a vedea perspectiva de ansamblu.

Sănătate - Analizaţi cât oferiţi altora şi cât din timp e programat pentru propria persoană.

Bani - Instrucţiunile le puteţi arunca. Cheltuiţi fără să ţineţi cont de foarte multe reguli şi faceţi şi profit.

Gemeni **

Iubire - Vedeți lucrurile în ansamblu, aveți puterea să fiți mai iertător, mai empatic. Conflictele nu vă afectează.

Sănătate - Dorințele sunt emoționale. Luați decizii eronate, mâncați compulsiv,pierdeți timp cu scenarii imaginare.

Bani - Cereți sfaturi de cei mai înțelepți. Dacă investiți fără consiliere, apar tensiuni și îndoieli.

Rac **

Iubire - Apar confuzii legate de limite în relaţii. Nu mai percepeţi clar distincţia între ce vi se spune şi cum acţionează cei din jur.

Sănătate - Renunţaţi să căutaţi o logică pentru toate. Hiperanaliza şi căutarea permanentă a semnificaţiilor ascunse vă epuizează.

Bani - Dacă e nevoie să luaţi decizii cu impact pentru banii altora, verificaţi şi cereţi acordul pentru fiecare pas.

Leu **

Iubire - Aveţi chef să staţi cu cei dragi, dar numai cu anumite persoane. Sunteţi selectiv şi e bine să vă organizaţi cu atenţie seara.

Sănătate - Zona abdominală se poate răzvrăti dacă faceţi mai mulţi paşi greşiţi. Selectaţi şi meniul cu atenţie.

Bani - Chiar dacă vă costă mai mult vă ajută să ieşiţi în oraş şi să scăpaţi de câteva sarcini administrative.

Fecioara **

Iubire - Atenţie la divagaţii, mai ales despre banii altuia! Dezvăluiţi lucruri sau aflaţi ceva care e indicat să nu ajungă mai departe.

Sănătate - Recompensaţi-vă pentru cele câteva minute de mers pe jos.

Bani - Ştiţi când să trageţi linia la portmoneu şi la lista de cumpărături. Aveţi situaţia sub control.

Balanța **

Iubire - Discuţiile amicale duc către trecerea unei relaţii la următorul nivel. Acceptaţi noi profunzimi.

Sănătate - Alegeţi un mediu original pentru a face mişcare.

Bani - Ideile apărute din senin sunt cele mai profitabile. Notaţi-le măcar, chiar dacă le consideraţi doar gânduri.

Scorpion **

Iubire - Dacă vă doriți o nouă relație, acum aveți șansa să întâlniți un potențial partener. În caz contrar, vă alegeți cu un prieten.

Sănătate - Televizorul și calculatorul nu vă sunt aliați.Reduceți pe cât posibil timpul acordat acestora. Vă tulbură și ochii și starea de spirit.

Bani - Folosiți transportul în comun, căutați alternative la ultimele modele de gadgeturi apărute. Economisiți.

Săgetător **

Iubire - Încercați să vă abțineți de a spune altora ce să facă. Așteptați să vedeți dacă sfatul vă este solicitat.

Sănătate - Mâncatul consistent și impulsiv, la ore haotice, vă provoacă unele neplăceri. Sistemul digestiv e sensibil.

Bani - Nu vreți să ajungeți la certuri, dar nici nu neglijați unele încălcări de protocol ale cuiva de la muncă.

Capricorn **

Iubire - Acceptați că doar pe voi vă puteți schimba, nu pe cei din jur. Nu vă enervați și nu țipați la ceilalți.

Sănătate - Concentrați-vă pe clipa prezentă. Aveți răbdare, aveți energie fizică dar echilibrul emoțional e fragil.

Bani - Fiți atent la noutăți, la domenii în care se poate investi nu neapărat pentru că sunt la modă, ci că alegeți securitatea.

Vărsător **

Iubire - Stabiliţi dacă ce visaţi este şi ceea ce aveţi nevoie în plan relaţional.

Sănătate - Lăsaţi libertatea progresului pentru fiecare. Nu trageţi prietenii după voi şi nu renunţaţi la a merge la sport.

Bani - Pot veni situaţii problematice din partea unor colaboratori care vă întârzie sarcinile. Ocupaţi-vă şi de responsabilităţile lor.

Pești **

Iubire - Sunteți deschis să vă exprimați sentimentele față de cei apropiați și să fiți corect, fără prea multe ocolișuri.

Sănătate - Relațiile tensionate cu familia își pun amprenta pe dispoziția și starea de spirit.

Bani - Cumpărați cadouri pentru cei dragi, investiți în lucruri potrivite pentru personalitatea fiecăruia.

Mai multe