Horoscop sâmbătă, 4 martie. O zodie întâmpină probleme de sănătate - mare atenție!

3 martie 2023 20:15   Horoscop

Lorina, astrologul Click!, vine cu previziunile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale, pentru data de 4 martie. Din păcate, una dintre zodii va întâmpina probleme de sănătate în această zi de weekend. Haideți să vedem cum stau celelalte la capitolul sănătate, bani și iubire!

Berbec **

Iubire - Comunicați despre orice subiect cu oricine vă apare în cale. Sunteți un fluturaș social, dar nu neglijați prietenii vechi.

Sănătate - Programați un masaj sau câteva ore la spa,la piscină. Îmbinați mișcarea cu relaxarea.

Bani - Fiți sincer și cereți altora onestitate. Orice mică îndoială poate strica un parteneriat care se anunța profitabil.

Taur **

Iubire - Rămâneți calm și acceptați inițial ce vi se propune. Ceilalți se vor convinge singuri că ideea voastră e cea potrivită.

Sănătate - Energia este în salturi iar asta vă face să reacționați disproporționat și discontinuu. Aveți grijă la surescitare.

Bani - Cheltuiți bugetul de protocol pentru cei dragi. Ieșiți și socializați dar să fie cu grupul de prieteni care merită să-i răsfățați cu prezența.

Gemeni **

Iubire - Aveți nevoie de parteneri de discuție pe teme filozofice, de principii și valori de viață. Nu sunteți foarte pragmatic.

Sănătate - Acordați atenție la gândurile avute acum. Nu hrăniți ideile negative sau teama de a vă îmbolnăvi.

Bani - Sunteți atașat de tradiții și vă vine greu să vă obișnuiți să faceți sarcinile profesionale apelând mai mult la tehnologie.

Rac **

Iubire - Oferiți mai mult decât se așteaptă de la voi și cei dragi au parte astfel de surprize plăcute.

Sănătate - Apelați la antrenori, la unele materiale didactice care să vă explice calea optimă de întreținere a stării de bine.

Bani - Când apare ocazia, pășiți în lumina reflectoarelor fără frică. Aveți magnetism, jucați bine, nimic de pierdut n-ar fi. Doar de câștigat.

Leu **

Iubire - Îndreptaţi paşii către cultură. Staţi mai departe de mall sau de aglomeraţii superficiale.

Sănătate - Vă ciocniţi de limite cunoscute şi conştientizate dar pe care aţi refuzat să le trataţi.

Bani - Acţionaţi meticulos şi analitic. Investiți sume mici în mai multe idei şi vedeţi de unde încep rezultate.

Fecioara **

Iubire - Sunteți dispus să faceți transformări drastice în mediul social. Aveți nevoie de oameni care să vă ridice și să vă aducă zâmbetul pe buze.

Sănătate - Luați lucrurile mai ușor, lăsați-vă timp pentru a vă regenera energia.

Bani - Este un moment bun de a reînnoi electrocasnice defecte, de a renunța la unele improvizații. Căutați și pe net, căci oferta e mai variată!

Balanța **

Iubire - Simțiți din start dacă un om vă place sau nu și dacă puteți dezvolta o colaborare pe termen îndelungat sau nu.

Sănătate - Nu aveți răbdare ca tratamentele să își facă efectul. Nu vă certați cu terapeutul sau nutriționistul pentru că rezultatele întârzie să apară. E nevoie de mai mult timp.

Bani - Vă aruncați cu capul înainte și achiziționați produse bazate pe reclama avută. Reacția de decepție apare și ea rapid.

Scorpion **

Iubire - Nu vă implicați în problemele prietenilor, mai ales dacă ajutorul nu vă este cerut direct!

Sănătate - Organizați-vă programul să aveți timp de mese, de pauze mai dese și de odihnă suficientă.

Bani - Vi se dau sarcini suplimentare care apar într-un ritm haotic, fără a avea timp să le gestionați nici pe cele curente.

Săgetător **

Iubire - Surprindeţi-i pe cei din jur cu o invitaţie fie acasă, fie la un local nou apărut.

Sănătate - Aveţi accese de mici stări ipohondrice legate de simptome cronice care pot reveni.

Bani - Nu vă bazaţi doar pe reuşite anterioare. E nevoie să veniţi cu ceva nou. Cheltuielile trebuie făcute strategic.

Capricorn **

Iubire - Lăsaţi preferinţele personale pentru data viitoare. Fiţi flexibil şi încercaţi să ţineţi ritmul cu prietenii.

Sănătate - Starea mentală e puternic pozitivă. Vă bazaţi pe rezistenţă şi vă cunoaşteţi limitele.

Bani - Puteţi face primul pas din proiect. Ambiţia se poate realiza dacă investiţi o sumă iniţială.

Vărsător **

Iubire - Implicaţi şi cereţi părerea partenerului pentru ambiţiile profesionale sau dacă vreţi să impresionaţi pe cineva cu autoritate.

Sănătate - Gândurile negative pot provoca reacții asupra organismului.

Bani - Alegeţi să colaboraţi cu parteneri cu care ştiţi că vă sincronizaţi.

Pești **

Iubire - Puteți fi mediatorul ideal. Aveți un talent unic în comunicare și ceilalți sunt beneficiarii.

Sănătate - Sunteți agitat, stresat și faceți multe drumuri.

Bani - Veniturile vi se pot suplimenta doar prin comunicare.

Mai multe