Piure de cartofi fără unt! Secretul lui chef Cezar pentru un gust cremos și intens
Piureul de cartofi este nelipsit din meniul multor români, însă rețeta clasică, cu mult unt, nu este singura variantă posibilă. Chef Cezar Munteanu propune o metodă diferită, care promite un rezultat la fel de cremos și gustos, dar fără a adăuga unt, mizând pe un ingredient surprinzător și pe o tehnică atentă de preparare.
Piureul de cartofi este unul dintre cele mai iubite preparate din bucătăria românească, însă puțini știu că poate fi făcut gustos și cremos fără a adăuga unt. Chef Cezar Munteanu propune o variantă diferită, în care smântâna lichidă înlocuiește untul și oferă o textură fină, dar și un gust mai echilibrat. Bucătarul explică pas cu pas cum trebuie pregătiți cartofii pentru un rezultat reușit:
Cum se prepară piurel de cartofi fără unt
„Cartofii, tăiați cuburi mari, acoperiți cu apă rece, nu puși în apă multă, cât să fie acoperiți! După care i-am pus la fiert cu un capac. Când a scăzut la jumătate totul, completez cu lapte. Am ridicat capacul și îi las să fiarbă. Atunci când au ajuns aproape la zero, este clar că sunt aproape gata și completez, nu până sus, cu 100 de mililitri de smântână lichidă 35%. Îi las să fiarbă până scade de tot, am dat deoparte, am băgat zdrobitorul și asta este! Nu mă apuc să mai pun unt în el că nu am de ce.
Am smântâna lichidă, care e chiar mai bună decât untul. E adevărat, e un huzur untul, cum s-ar spune, dar cel de 82% are și reziduu, am zer în el și e acru. În schimb, smântâna lichidă de 35% este dulce”, a explicat chef Cezar Munteanu.
Metoda propusă de acesta pune accent pe fierberea controlată și pe reducerea lichidului direct în oală, astfel încât cartofii să absoarbă treptat laptele și smântâna. Rezultatul este un piure fin, cremos și aromat, fără a fi nevoie de unt. Rețeta demonstrează că, uneori, mici ajustări în tehnică pot transforma un preparat clasic într-unul mai ușor și la fel de savuros.