Rețeta delicioasă de crenvurști de casă. Au un gust atât de bun, încât nu-i vei mai cumpăra niciodată din magazin

10 ianuarie 2025 11:24   Rețete

Este un preparat pe care îl știm cu toții și pe care îl consumăm destul de des. Însă, nu mulți români știu cât de ușor se pot pregăti, de fapt, crenvurștii chiar în propria noastră casă! Tot ce trebuie să facem este să urmăm rețeta.

Este o rețetă surprinzător de simplă, pe care o putem prepara cu ușurință, chiar și dacă nu avem foarte multă experiență prin bucătărie! Practic, urmând numai câțiva pași simpli, vom avea un preparat gustos, mult mai bun decât variantele din comerț.

Iar partea cea mai bună este faptul că nu avem nevoie decât de câteva ingrediente simple!

Ce ne trebuie pentru această rețetă

Practic, pentru a pregăti crenvurști în propria noastră bucătărie nu ne trebuie decât undeva în jur de 900 de grame de carne de porc, cam 300 de grame de slănină crudă de porc, 200 ml de apă rece, iar, nu în ultimul rând, mai avem nevoie și de 20 de grame de sare. Desigur, acestea nu sunt singurele ingrediente necesare pentru crenvurști de casă!

Mai precis, avem nevoie de 5 căței de usturoi pisat, 50 de grame de piper negru proaspăt măcinat, cam trei grame de boia, nu mai puțin de 5 grame de chimion măcinat, dar și 5 grame de ienibahar măcinat. Desigur, după cum ne putem imagina, avem nevoie și de doi metri de membrană naturală de porc, cât și foarte puțină nucșoară.

Cum pregătim crenvurștii de casă

Odată ce avem toate aceste ingrediente, putem începe să gătim! Iar primul pas este să tocăm carnea și slănina cât mai fin. Iar dacă ne dorim ca amestecul să fie și mai fin, după ce l-am tocat putem să îl trecem și prin blender.

Apoi, amestecul de carne și slănină trebuie pus într-un bol îndeajuns de mare. Deasupra lui vom pune condimentele, mai precis, boiaua, sarea, usturoiul pisat, piperul, chimionul, nucșoara, cât și ienibaharul.

Totul trebuie amestecat bine, iar pentru ca totul să fie cât mai omogen, va trebui să adăugăm treptat puțină apă rece. Mai departe, vom spăla cât mai bine membrana de porc, pe care o vom lăsa în apă cu oțet vreme de 15 minute. Apoi, ea trebuie clătită, înainte de a începe să pregătim crenvurștii.

La mașina de tocat vom monta un tub special pentru cârnați, iar apoi putem începe să finalizăm rețeta. Pentru a fi mai rezistentă, membrana trebuie legată la capete. Astfel, la final, vom avea crenvurști delicioși pe care îi putem fierbe!

Mai multe