Secretul unui piure aerat, pufos și alb. Greșeala pe care multe gospodine o fac fără să-și dea seama
Piureul de cartofi este, fără doar și poate, una dintre cele mai comune și mai populare garnituri din întreaga lume. Oamenii îl pregătesc pentru a-l servi alături de nenumărate rețete, fiind un preparat versatil și gustos, perfect în orice ocazie. Iar pentru ca piureul să aibă un gust și o textură mai bună ca niciodată, trebuie să folosim un truc pe care puține gospodine îl mai știu.
În principiu, piureul de cartofi este ușor de pregătit și nu are nevoie de prea multe ingrediente. Însă, chiar dacă rețeta obișnuită este una aproape banal de simplă, ea tot poate fi îmbunătățită. Iar gospodinele din anul 1966 aveau în vedere un truc ingenios pe care îl foloseau atunci când pregăteau piure, potrivit reteteistorice.ro.
Practic, este vorba despre un sfat simplu, dar unul la care nu foarte mulți oameni s-ar gândi. Potrivit „Sfaturi gospodărești”, din anul 1966, secretul unui piure cu adevărat bun ține de temperatura pe care o are laptele atunci când este folosit.
Acesta este secretul unui piure delicios
Mai precis, gospodinele de la acea vreme știau că laptele rece, luat direct din frigider, nu trebuie folosit la piure. Atunci când era folosit lapte rece, piureul putea căpăta o culoare neplăcută, aproape cenușie.
În schimb, cel mai bine este ca laptele folosit să fie clocotit. Practic, pentru ca aspectul și textura piureului să fie una cât mai plăcută, laptele trebuie să fie fierbinte.
Este o rețetă populară în întreaga lume
Desigur, acesta nu este singurul truc ingenios pe care îl putem folosi pentru a pregăti un piure cu adevărat delicios.
La fel de indicat este să lăsăm cartofii în apă rece vreme de jumătate de oră înainte de a-i fierbe. Apa poate chiar să aibă cuburi de gheață în ea, dacă avem la dispoziție acest lucru. Cu ajutorul acestui truc, amidonul în exces va fi înlăturat din cartofi iar textura piureului va fi mai plăcută ca niciodată.
Aceste trucuri simple merită încercate atunci când pregătim piure de cartofi, pentru a savura un preparat cu adevărat delicios.